În ultimii ani viața lui Daniel Pavel se împarte între România și Republica Dominicană.

Timp de șase luni acesta stă departe de casă, însă chiar dacă uneori îi este greu, iubește proiectul al cărui prezentator este. „Domul Dan” se bucură de munca pe care o face în fața camerelor de filmat, mai ales că asta și-a dorit mereu.

Acum Daniel Pavel este o figură foarte cunoscută pentru publicul românesc, însă puțin sunt cei care știu cum și-a început acesta cariera. Se pare că și-a dorit să activeze în radio și televiziune încă de pe vreme când eram în centrul de pregătire de la marină. „Domul Dan” este ofițer de marină, însă visul său a fost mereu altul și a reușit în cele din urmă să îl îndeplinească.

„Încă de când eram în centrul de pregătire de la marină, la Marina Comercială din Constanța, am făcut radio și televiziune pentru că erau acolo. Veniseră după 1990 cu ajutoarele, cum se spunea atunci, și am avut ocazia asta să mă dezvolt. Eram în dezvoltare personală.

Radioul m-a atras întotdeauna, să-mi folosesc vocea. Până la televiziune a fost doar un pas, așa că da, mi-am dorit. Dar a fost tranziția de la radio la tv, a fost și un moment bun, din punct de vedere astral. Se căuta atunci un prezentator pentru un show, nu se știa care. A fost Survivor și a fost să rămân aici.”, declarat Daniel Pavel, potrivit fanatik.ro

Pariu că nu știa asta! „Domul Dan” de la „Survivor” este ofițer în marină. Cum a ajuns Daniel Pavel în televiziune
Instagram

Daniel Pavel, asaltat de fani

Show-ul „Survivor România” i-a adus popularitate lui Daniel Pavel. Acum, acesta este oprit de mulți oameni pe stradă care își doresc să discute și să facă poze cu el. „Domul Dan” a câștigat simpatia publicului și este mândru de asta.

„Să știi că încă, e un val de simpatie care mă măgulește și mă onorează. Această metasintagma Domnul Dan, care s-a născut în trecut și care s-a perpetuat cu noul sezon… De la o poză împreună, până la discuții despre show, dar și despre viață. Că supraviețuirea în sine, te duce în zona asta. E o junglă urbană. O junglă a relațiilor și sunt un tip care și își ia timpul ăsta, să discute și reacția este la superlativ.”, a mai spus Daniel Pavel.