Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători care este prăznuită de Biserica Ortodoxă pe data de 25 martie.

Sărbătoarea reprezintă momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil îi prevestește Fecioarei Maria că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, această sărbătoare marchează începutul primăverii și este marcată de creștini printr-o serie de obiceiuri și tradiții. Printre cea mai cunoscută tradiție, se numără cea legată de faptul că oamenii mănâncă pește. Părintele Gabriel Cazacu a spus de ce este important să respect acest aspect. 

De ce este bine să mâncăm pește astăzi

Părintele Gabriel Cazacu a spus ce tradiții se respectă în această zi, dar și lucrurile de care nu trebuie să uite niciun bun creștin. Fiind una dintre primele sărbători ale creștinismului, Buna Vestire aduce o serie de obiceiuri, de care mai toți oamenii țin cont.

„Buna Vestire este un Praznic Împărătesc. Este o Sărbătoare dedicată Maicii Domnului și Mântuitorului. Este un praznic atât de mare încât Biserica dă această dezlegare de a se mânca pește ca o bucurie, ca o binecuvântare”, a spus părintele Gabriel Cazacu pentru fanatik.ro.

Părintele Gabriel Cazacu, sfaturi pentru Buna Vestire. De ce este bine să mâncăm pește astăzi
Doxologia.ro

Părintele a mai spus că motivul pentru care în care această zi, creștinii sunt sfătuiți să mănânce pește simbolic. Dezlegarea din timpul Postului Paștelui are origini în creștinism. Acesta a mai spus cum trebuie să arate o zi de dezlegare așa cum spune tradiția: cu vin și pește.

„Se mănâncă pește pentru că peștele este simbolul creștinilor din toate locurile și din toate timpurile.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, peștele era simbolul desenat pe ziduri, acolo unde se adunau creștinii, prin catacombe, acolo unde se strângeau când erau prigoniți. În această zi se mănâncă pește și derivate de pește, fie icre, fie fructe de mare. Dar, atenție, postul continuă, este doar dezlegare, pentru o zi, la pește! Vom mai primi o dezlegare la pește, de Florii”, a mai spus părintele Gabriel Cazacu pentru sursa citată anterior.