Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a abordat subiectul legat de preotul din București, Visarion Alexa. El a vorbit în cadrul unei emisiuni postate pe YouTube despre acuzațiile de agresiune sexuală pe care le-a primit preotul Visarion Alexa.
Mai mult, Calistrat a făcut și o mărturisire. El spune că a trecut prin situații asemănătoare cu situația preotului Alexa, când femeile se duceau la spovedanie și aveau “oleacă de îndrăzneală”.
Părintele Calistrat nu crede că Visarion Alexa este complet vinovat
“Acum eu cred următorul lucru, părerea mea personală: nu știu în ce măsură a greșit părintele, mai ales că e om însurat cu soție, cu copii. Nu cred că era neapărat pentru dânsul, cheia principală, ca să facă el avansuri persoanei respective, treaba lor ce or fi vorbit”, spune Calistrat.
Marele duhovnic spune că și el a avut conversații cu enoriașele sale și le-ar fi salvat numerele de telefon în funcție de problemele pe care le aveau. Părintele afirmă că ajunsese chiar la 200 de mesaje și 800 de apeluri primite în aceeași zi, de la aceeași persoană.
Dezvăluiri de ultimă oră de la părintele Calistrat
„Aflați că am avut și eu persoane, nu le spun obsedate, era ceva patologic, acum le am însemnate în telefon după apucături: doamna cu chef de vorbă, doamna cu vrăji în cap, doamna cu chef de ceartă, doamna îndrăzneață, doamna tupeistă, și când sună scriu: sunt la spovedit sau la slujbă, vă rog lăsați mesaj”, mai povestește duhovnicul.
Părintele Calistrat susține că dacă nu le răspundea anumitor doamne la mesaje sau la telefon, acestea îl amenințau că se duc la Mitropolie și spun ca sunt batjocorite.
În ceea ce privește cazul în care este implicat Visarion Alexa, părintele Calistrat spune că acest caz este o telenovelă și spune că este vina amândurora. Pe de o parte, femeia care susține că a fost agresată sexual de părinte este de vină că nu s-a opus ferm. În ceea ce îl privește pe Visarion Alexa, acesta este de vină fiindcă nu a fost prudent, Calistrat.
“Și biserica are dușmanii ei”
“De ce-mi miroase mie că ar fi ceva cusut ușor cu ață alba. Pare interesant următorul fenomen: cum de tu, supărată, atinsă, deranjată, abuzata, agresată de ce ți s-a întâmplat ție treaba asta în aprilie și tu ai venit tocmai în septembrie? Dacă ți s-a întâmplat azi, azi te-ai dus! Ca să nu se perpetue problema. Aș putea spune că doamna a fost bine pregătită exact în ce trebuia să facă sau dirijată de cineva. Și biserica are dușmanii ei”, a mai spus părintele Calistrat.
Cu toate acestea, părintele Visarion Alexa a recunoscut faptele pe care le-a comis, atât în fața șefilor de la Arhiepiscopia Bucureștilor, cât și în fața procurorilor.