Reclamă

Autoritățile din Japonia au anunțat că permit redeschiderea parcurilor de distracții din țară. Drept urmare asociațiile parcurilor tematice din estul și vestul Japoniei au emis noi linii directoare. Inclusiv sugestia de a nu țipa, a informat joi, CNN.

Parcurile de distracții din Japonia încep să se redeschidă

Liniile directoare au fost emise de asociațiile parcurilor tematice din estul și vestul Japoniei, care sunt formate din peste 30 de operatori majori ai parcurilor de distracții din Japonia, incluzând compania Oriental Land (operatorul Tokyo Disneyland și DisneySea) și Universal Studios Japan.

Parcurile de distracție recomandă măsuri de igienizare crescute, verificări regulate ale temperaturii corporale și utilizarea măștilor de față, subliniind în același timp importanța distanțării sociale.

Însă anumite sugestii îi vor lua pe vizitatori prin surprindere. În special o anumită sugestie prin care parcurile tematice încurajează vizitatorii care aleg anumite atracții în aer liber, inclusiv mountain rousserile, sunt rugați să evite să strige sau să aplaude. O cerință greu de respectat, mai ales având în vedere cât pline de adrenalină sunt aceste ,,călătorii”.

Liniile directoare subliniază, de asemenea, că, dacă anumitor angajați le este dificil să poarte măști datorită naturii muncii lor – de exemplu animatori, cum ar fi personalul din casele bântuite – ar trebui să păstreze cel puțin un metru distanță față de vizitatori.

Și serviciul de relații cu clienții va fi afectat

Serviciul pentru clienți poate fi, de asemenea, compromis. Potrivit ghidului conversațiile ar trebui să fie cât mai scurte.

„Ca un stil nou de servicii pentru clienți, chiar și atunci când purtați o mască, puteți utiliza o combinație de ochi și gesturi din mâini, etc., pentru a comunica cu vizitatorii”, spune una dintre sugestii.

Pe lângă ghidurile publicate, unele parcuri de distracții și-au pus în aplicare propriile reguli.

Fuji-Q Highland, un parc tematic de la poalele Muntelui Fuji, renumit pentru experiențele sale în case bântuite, deschide doar atracțiile sale în aer liber. De asemenea,  permite doar accesul vizitatorilor care locuiesc în prefecturile Yamanashi, Nagano, Niigata și Shizuoka.

Principalele parcuri tematice din Japonia au fost închise încă din februarie. În încercarea de a  combate răspândirea virusului. Unele parcuri tematice japoneze încep să-și întâmpine din nou pe oaspeți. Tokyo Disneyland și Universal Japan încă nu anunță datele de redeschidere.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro