Reclamă

În urmă cu 4 ani, toată România a rămas îngenunchiată în ziua de 30 octombrie 2015. Este o zi tristă, în care țara noastra își amintește de tragedia din București de la clubul Colectiv. Ziua în care un incediu devastator a ucis 64 de tineri, iar alți 146 au fost răniți.

Cu toate că timpul a trecut, rănile au rămas încă deschise. Familiile încă își plâng morții, iar cei răniți nu se vor vindeca niciodată de traumele prin care au trecut.

Toată lumea a rămas împietrită în momentul în are săptămâna aceasta au ieșit la iveală filmări nemaivăzute până acum din ziua tragediei. Videoclipul este greu de urmărit pentru oricine și surprinde modul în care mulți dintre tineri au fost lăsați pradă flăcărilor chiar de cei care ar fi trebuit să îi salveze.

Parchetul Militar s-a sesizat și a început urmărirea penala pentru ucidere din culpă, vătămare corporală, abuz și neglijență în serviciu. Sunt vizate toate persoanele din cadrul militar care au fost chemate la intervenția din seara de 30 octombrie 2015 de la Colectiv.

De asemenea, există și un dosar cu acuzațiile de profanare de cadavre și morminte. Acest lucru se datorează faptului că pe filmare se aude clar cum unul dintre organele oficiale chemate la fața locului a adus injurii celor morți și răniți. Cuvintele lui nu pot fi reproduse, precum nu poate fi înțeleasă nici durerea simțită de familiile celor decedați.

După 4 ani, se poate spune că tragedia de la Colectiv nu și-a găsit liniștea și își caută încă dreptatea.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro