Numărul infecțiilor respiratorii acute crește simțitor de la o zi la alta. Cozile la cabinetele medicilor de familie din țară sunt mari, iar la farmacii de asemenea. La camerele de gardă ajung cazurile grave care necesită internarea. La tot acest val, se adaugă și lipsa multor medicamente antivirale sunt imposibil de găsit în farmacii. Totul în timp ce producătorii scot la iveală o altă perspectivă.
Producători de medicamente antivirale: există stocuri
În multe dintre farmaciile din țară lipsesc medicamentele antivirale. Pacienții care se confruntă cu infecții respiratorii caută cu disperare medicamentele pe bază ibuprofen, paracetamol sau antibiotice. Acestea sunt greu sau chiar imposibil de găsit. Cu atât mai mult cele pe bază de ibuprofen, destinate celor mici. Totuși, deși românii se izbesc în ultimele zile de această realitate, reprezentanții companiilor de producție a medicamentelor spun altceva. Stocurile ar fi de fapt suficiente.
Ce se întâmplă de fapt?
20 de producători de medicamente din țară și din străinătate au susținut ieri într-un glas că există suficiente stocuri de medicamente antivirale. Aceștia s-au întâlnit ieri cu reprezentanți din cadrul Ministerului Sănătăţii. La reuniunea respectivă au luat parte și membri ai Agenției Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Conform producătorilor, stocurile de paracetamol, antivirale, antibiotice sau medicamente pe baza de ibuprofen există în țara noastră. De altfel, aceștia au precizat că a fost crescută producția și pentru variantele pediatrice ale medicamentelor împotriva răcelii și gripei.
” 20 de producătorii locali şi internaţionali de medicamente care au confirmat cu cifre concrete că există suficiente stocuri din aceste preparate, inclusiv din variantele pediatrice. De asemenea, s-a explicat faptul că toţi fabricanţii de medicamente au crescut producţia acestor preparate încă de anul trecut tocmai pentru a face mai bine faţa cererii”, au precizat reprezentanții Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Specialiștii din domeniu îi încurajează pe români să nu facă alegerile medicamentelor după denumirea comercială, aspect, etc. Indiferent de aceste detalii, în funcție de conținutul lor, au aceeași funcționalitate. De exemplu, suspensiile pe bază de iburpofen pentru copii. Există pe piața farmaceutică numeroase variante ale acestora, toate având aceeași concentrație.
Românii sunt încurajați să nu își facă stocuri de medicamente
Având în vedere confirmarea că există suficiente stocuri de medicamente, specialiștii trag un semnal de alarmă. Aceștia îi încurajează pe români să nu apeleze la măsura de a cumpăra medicamente în surplus.