Reclamă

Papa Francisc se simte bine și revine la Vatican curând. Medicii au decis să-i să-l externeze.

Papa Francisc revine la Vatican după operația la abdomen

După 9 zile petrecute în spital, Papa Francisc va fi externat. Suveranul pontif a fost internat la Spitalul Gemelli din Roma în data de 7 iunie. A fost supus unei operații în zona abdomenului, care se pare că a fost necesară datorită unei cicatrici de la o operație la colon din 2021.

Din informațiile apărute în presă, ar fi fost vorba de o operație de hernie, efectuată sub anestezie generală.

În vârstă de 86 de ani, suveranul de la Vatican reușește încă să facă față cu brio responsabilităților sale deosebite, de conducător al Bisericii Catolice. Deși starea sa de sănătate pare că se deteriorează, căci în ultima jumătate de an a fost zărit tot mai des în scaun cu rotile, continuă să împartă iubire și învățăturile sfinte cu cei din jurul său.

Ce a spus medicul Papei Francisc despre operație și recuperare

La câteva zile după operație, medicul care s-a ocupat de întreaga procedură a făcut câteva declarații despre starea de sănătate a papei. El a dezvăluit că operația a decurs bine, însă Papa Francisc trebuie să se recupereze complet înainte să își reia activitatea.

Astfel că i-a sugerat să rămână la pat în zilele ce au urmat intervenției chirurgicale, fără să facă vreun efort fizic. Acest lucru a implicat și faptul că suveranul pontif nu a putut să participe la rugăciunea tradițională de duminică, 11 iunie. Credincioșii sperau să-l zărească la fereastra spitalului unde a fost internat și să se roage alături de el.

În plus, doctorul a mai transmis că va insista ca Papa Francisc să rămână cel puțin până la finalul săptămânii în spital. În acest fel, a vrut să se asigure că organismul său este pregătit în totalitate să își reia activitatea de la Vatican, dar și că operația se vindecă conform planului.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro