Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, trece printr-o perioadă dificilă după ce a fost diagnosticat cu dublă pneumonie, potrivit unui comunicat recent emis de Vatican. Suveranul Pontif se află în a cincea zi de spitalizare la spitalul Gemelli din Roma, iar starea sa de sănătate continuă să fie descrisă ca fiind „complexă”.
Vaticanul a raportat că scanarea toracică efectuată marți după-amiază a evidențiat dezvoltarea unei pneumonii bilaterale, necessitând un tratament suplimentar cu medicamente. Cu toate acestea, „Papa Francisc are o stare de spirit bună”, conform aceluiași comunicat.
Problemele medicale au debutat într-un context de bronşiectazie şi bronşită astmatică, complicate de o infecţie polimicrobiană, ceea ce face tratamentul să fie mai dificil. Tratamentul include utilizarea unei terapii antibiotice combinate cu cortizon, iar testele de laborator şi radiografiile toracice confirmă persistența unui tablou clinic complex.
Papa Francisc a fost spitalizat vineri pentru tratamentul iniţial al bronşitei, iar toate angajamentele sale programate pentru acest weekend au fost anulate. Vaticanul a specificat că marți dimineață el a primit Euharistia și și-a petrecut ziua alternând între perioade de odihnă, rugăciune și lectură.
Suveranul Pontif le mulțumește credincioșilor pentru suportul lor emoțional și le cere să continue rugăciunile pentru sănătatea sa. „El vă mulţumeşte pentru apropierea pe care i-o arătaţi în aceste momente şi vă cere, cu inima recunoscătoare, să continuaţi să vă rugaţi pentru el”, a transmis Vaticanul.
Papa Francisc s-a confruntat și anterior cu mai multe probleme de sănătate, incluzând dureri de genunchi și multiple operații. Spitalizarea sa actuală, care este a patra în mai puţin de patru ani, readuce în discuție întrebări legate de capacitatea sa de a-și îndeplini îndatoririle papale.