Incredibil! Artistul Gheorghe Ghiorghiu a fost jefuit chiar în această dimineață în timp ce se afla la benzinărie pentru a-și alimenta mașina cu combustibil. Vestea tristă a fost împărtășită chiar de către cântăreț în această după-amiază pe contul său personal de Facebook.
În momentul în care și-a dat seama că îi lipsesc banii, artistul a intrat într-o stare de șoc. Mâinile îi tremurau și simțea o senzație de amețeală. După ce și-a adunat puterile, Gheorghe Ghiorghiu a pus mâna pe telefon și a apelat la ajutor de la organele competente. Polițiștii nu au reacționat tocmai cum și-ar fi dorit artistul, aceștia cerând asistență medicală din cauza tensiunii foarte mari pe care o avea Gheorghe Ghiorghiu.

Gheorghe Ghiorghiu, jefuit la benzinărie

Sursa: Colaj Substanțial 
„În primul rând, VA MULȚUMESC TUTUROR pentru îngrijorare!?
Sunt bine, doar puțin zdruncinat, dar voi fi bine. Pentru cei care nu știți ce s-a întâmplat, am fost jefuit în această dimineață la benzinărie.M-am adunat, mâinile încă îmi tremurau, eram amețit și sincer cred că am fost în stare de șoc.
Banii mei dispăruseră. Am sunat la poliție, au fost fantastici și au cerut asistență medicală, deoarece tensiunea mea era extrem de mare… Poliția m-a întrebat dacă știu cine a făcut-o și le-am spus :Da, a fost pompa cu Nr.4” a fost mesajul postat de Gheorghe Ghiorghiu pe contul său personal de Facebook
Vi se pare destul de tragic, nu? Ei bine, nu vă gândiți prea mult să-l compătimiți pe celebrul artist, căci totul a fost doar o glumă. De fapt, Gheorghe Gheorghiu a pus accent pe prețurile exagerate ale carburanților din ultima perioadă. Mai, mai că ne făceam griji pentru declarații la Poliție și alte probleme. Dar, cum se spune… totul e bine când se termină cu happy end!
Unii dintre cei care îi urmăresc activitatea artistului pe social media s-au îngrijorat cu privire la această întâmplare, acest lucru datorându-se faptul că nu au înțeles gluma făcută de cântăreț.