Panică totală pe o plajă frecventată des de români! Un rechin uriaș și-a făcut apariția pe mal. 

Totul s-a întâmplat pe o plajă din Grecia. Este vorba despre Kamari, în Kos, o plajă frecventată des de românii care preferă să își petreacă vacanțele în străinătate. Turiștii s-au trezit cu un rechin uriaș pe malul apei. 

Potrivit oamenilor, rechinul înota la nici 50 de metri de mal. Momentul de panică s-a instaurat imediat pe plajă și s-a creat un haos total. Turiștii s-au îngrămădit să iasă cât mai repede din apă, pentru a nu deveni „masa rechinului”. 

Turistă: Nu am vrut să fiu viitoarea lui masă!

„Tocmai am ieșit din apă și mă bucur că am făcut-o. Nu am vrut să fiu următoarea lui masă. Soțul meu a văzut ceva în apă și a crezut că este cineva care face snorkeling. Dar ne-am ridicat și am putut vedea că era destul de clar o înotătoare. Nu aveam de gând să mă întorc în apă după aceea! A fost foarte îngrijorător pentru că, evident, mai erau oameni în apă”, a povestit o turistă de 60 de ani pentru Greek City Times. 

Aceasta spune că în acel moment rechinul se hrănea fiindcă îi puteai vedea înotătoarea și coada răsturnându-se.  

„L-am putut vedea înotând în sus și în jos făcând o figură de opt și coada lui trecând pe apă. Nu am putut vedea cât de mare era. Soțul meu a făcut snorkeling și putea vedea peștii și meduzele, dar asta era altceva. Nu sunt fericită să intru în apă cu ceva atât de mare.”, povestesc turiştii.

Rechinii, tot mai aproape de mal

Kos este o insulă mica, aflată în sudul Greciei, la doar 8 kilometri de Bodrum, Turcia. Principalul oraș este Kos Town si insula are o populație de 30.000 de locuitori. Oamenii de știință consideră  că întâlnirile între oameni și rechin în Mediterană vor deveni mult mai frecvente, pe măsură ce în apele mai adânci în care trăiesc se pescuiește intensiv. 

Se știe de multă vreme că anumite zone ale Mediteranei găzduiesc rechini. Rechinii au fost găsiți în Mediterană, din Spania până în Egipt, cu zeci de atacuri înregistrate în ultimii 20 de ani.

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.