Doi lei au scăpat din cușcă, la Grădina Zoologică din Rădăuți, județul Suceava. Animalele nu au ieșit din incinta parcului Zoo, însă localnicii au fost alertați despre prezența celor doi lei și nimeni nu a fost pus în pericol.
După o plimbare prin parc, felinele au fost capturate
Locuitorii din Rădăuți au primit joi dimineață o alertă pe telefoanele mobile prin care erau avertizați că în municipiu a fost semnalată ”prezența necontrolată a doi lei, în proximitatea Grădinii Zoologice”.
Leii botezați Georgiana și Simba au reușit să evadeze din cușcă după ce au forțat elementele de siguranță. S-au plimbat liberi și liniștiți prin Grădina Zoologică, iar când au obosit, s-au așezat la umbră. Din fericire, nu era niciun vizitator în zonă în momentul în care a fost activat planul de urgență.
Alarma s-a dat puțin după ora nouă. Angajații de la Grădina Zoologică au sunat la 112 ca să anunțe că cei doi lei au ieșit din cuștile lor. În clipa în care Simba și Georgiana s-au așezat pentru a se odihni, medicul veterinar a reușit să îi tranchilizeze.
„Am primit un telefon, vino repede că au scăpat leii din cușcă, adu arma. Mi-am pregătit 5 seringi cu tranchilizant din care am folosit 4, 1 nu s-a descărcat deloc, altul a fost seringă a suferit un defect în timpul contactului, deci din 5 pregătite, 4 trase, 2 și au făcut efectul”, a declarat Constantin Lazăr, medic veterinar.
Leoaica Georgiana, care are 14 ani, a fost tranchilizată prima. Masculul, Simba, a fost adormit patru minute mai târziu. Mai apoi, animalele au fost transportate înapoi în cuști.
Cum au evadat leii
Felinele au reușit să evadeze în momentul în care îngrijitorii făceau curățenie în interior. Administratorul Grădinii Zoologice din Rădăuți, Ana Angelica Olenici, a transmis că după evadarea acestora, parcul a fost securizat, iar porțile au fost închise. Se pare că oamenii puși să îi urmărească pe lei au avut mare noroc, pentru că aceștia nu le-au dat mari bătăi de cap, așezându-se repede la umbră.
„Am activat plan pentru situații de urgență instantaneu și forțele de poliție, Poliție Locală și Jandarmerie s-au ocupat de asigurarea perimetrului să nu se extindă acest incident.
În nicio secundă nu a fost pusă vreo persoană în pericol. În acel interval nu au existat vizitatori în parcul zoo. Există referat pentru schimbarea acestor elemente de siguranță, dar și plan de modernizare a grădinii și a unor cuști. În funcție de buget se vor face și aceste lucruri”, a susținut Corneliu Cîrdeiu, purtător de cuvânt al primăriei Rădăuți.