În prezent, Lucian Viziru și-a găsit fericirea și liniștea unei femei pe nume Ema, cu care are și un fiu.

Ceea ce puțini știu este faptul că acesta a avut o relație timp de 7 ani cu o vedetă de la noi. În urmă cu foarte mulți ani, Catrinel Sandu și Lucian Viziru formau un cuplu. Poveste lor de dragoste a fost ca-n filme, doar că după câțiva ani, Lucian Viziru calcă strâmb. 

Lucian Viziru și Catrinel Sandu, o poveste fără „happy end”

Cei doi s-a întâlnit pentru prima dată în anul 1997, iar la scurt timp timp au decis să formeze un cuplu. După 7 ani, Lucian Viziru și Catrinel Sandu se despart. Atunci, fiecare avea o altă părere legată de motivul despărțirii. Lucian Viziru mărturisea atunci că relația nu mai era la fel și că intervenise o anumită distanță, în timp ce aceasta spunea că a fost înșelată.

În cadrul unei ediții de a emisiunii „Refresh” by Oana Turcu, povestea că femeia cu care Lucian Viziru a înșelat-o era o prietenă comună. Atunci, vedeta mai mărturisea că a preferat să se retragă decât să facă la fel ca fostul iubit și că vina pentru despărțire este undeva la mijloc.

Până și ei au uitat că s-au iubit! Cu ce femeie celebră a împărțit Lucian Viziru patul, timp de 7 ani
Arhivă 

„Persoana respectivă era prietenă cu noi, dar s-a întâmplat în perioada de pauză dintre noi. Cred că depinde mult de vârstă, de tine. Altfel reacționezi la 20, la 30 de ani și altfel aș reacționa eu acum la 40 de ani.

Eu la chestii din astea sunt foarte doamnă, nu știu de ce. Nu mă blochez, dar nu răspund cu aceeași monedă. Am avut o singură discuție cu ea… Am zis că fiecare se merită pe fiecare, cum îți așterni, așa dormi, cu Dumnezeu înainte, karma nu iartă pe nimeni și la revedere. Nimeni nu pleacă pentru că îi pune cineva pistolul la cap. Vina este împărțită într-un cuplu”, declara Catrinel Sandu în emisiunea „Refresh” by Oana Turcu, acum ceva timp.