Din cauza pandemiei create de coronavirus și închiderea granițelor, oamenii care fac zilnic naveta între România și Ungaria sunt în pericol de a-și pierde locurile de muncă. Acest subiect a fost tratat între cele două țări și se pare că s-a ajuns la o înțelegere.
Ministerul Apărării Externe (MAE), anunță obținerea unei înțelegi cu Ungaria referitoare la situația lucrătorilor transfrontalieri. Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a avut în cursul zilei de miercuri, 25 martie, o nouă convorbire telefonică cu omologul său ungar, Péter Szijjártó. În urma acestei discuții, a fost obținut și acordul dintre cele două state cu privire la situației lucrătorilor transfrontalieri care fac naveta zilnic de-o parte și de alta a frontierei româno-ungare.
„Detaliile privind implementarea acestei decizii urmează să fie stabilite prin dialog direct la nivelul Ministerelor de Interne din cele două țări, prin polițiile de frontieră, care vor conveni punctele de frontieră ce vor putea fi utilizate în acest scop, distanța de la frontiera de stat, de o parte și de alta a acesteia, în care această înțelegere va fi aplicabilă și momentul de la care măsura devine efectivă”, informează MAE.
Acord româno-ungar
„În contextul măsurilor restrictive decise de autoritățile ungare, începând cu data de 17 martie, ora 00.00, privind interzicerea accesului cetățenilor străini în Ungaria, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut convorbiri succesive cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, solicitând inclusiv identificarea unei soluții pentru deblocarea situației lucrătorilor transfrontalieri cetățeni români, astfel încât aceștia să-şi poată continua activitatea.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a făcut un demers oficial, prin Ambasada României la Budapesta, vineri, 20 martie, solicitând autorităților ungare și identificarea unei soluții pentru lucrătorii transfrontalieri, subliniind că aceștia se află în prezent în imposibilitatea continuării activității și riscând să își piardă locurile de muncă. Această temă a fost ridicată de ministrul român de externe și în cadrul reuniunii prin videoconferință a Consiliului Afaceri Externe din 23 martie 2020”, potrivit MAE.