Reclamă

Proiectul de lege care vrea să mute sălile de joc la marginea orașelor a trecut de Senat. Acest proiect prevede ca sălile de joc să funcționeze la cel puțin 50 de metri de limita teritorială a orașelor, municipiilor sau comunelor. 

Pe lângă asta, sălile de joc nu vor mai putea fi amplasate la mai puțin de 300 de metri de școli, parcuri, locuri de joacă, biserice sau spitale. Pentru ca acest proiect de lege să producă și efecte concrete, acesta mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, care este forul decizional, iar mai apoi să fie promulgat de către președinte.

După aceea, legea ca apărea în Monitorul Oficial, iar sălile de jocuri de noroc vor trebui să se mute într-un termen de 60 de zile la marginea localităților. Dar, acesta nu este singurul proiect de lege care vizează sălile de joc de noroc și care a fost aprobat de Senat.

“Păcănelele”, mutate la periferia orașului. Proiectul de lege a trecut de Senat
Evenimentul Zilei

Vești proaste pentru industria jocurilor de noroc

Pe masa discuțiilor se mai află un alt proiect aprobat încâ din luna martie care vrea ca reclamele la jocurile de noroc sau la casele de pariuri să apară doar noaptea.

Evident, un astfel de proiect de lege a agitat foarte mult industria jocurilor de noroc a cărei reacție nu a întârziat să apară. Reprezentanții industriei susțin că aprobarea finală a unui astfel de proiect ar duce la concedierea a 40.000 de persoane. În plus, multe cluburi sportive ar pierde finanțarea, iar bugetul României ar fi și el afectat, cu o gaură în buget de 1.6 miliarde de euro.

Proiecte de lege prevede și ca numărul caselor de pariuri să fie limitate în funcție de populație. Cu alte cuvinte, să nu existe mai mult de o sală de jocuri la fiecare 20.000 de locuitori.

Un studiu realizat în 2016 de către Asociația Organizatorilor de sloturi din România susținea că 15% dintre români au jucat, măcar o dată, jocuri de noroc sau au pariat în ultimele 12 luni.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro