Reclamă
Reclamă

Ozana Barabancea este una dintre sopranele de top ale României. Pasiunea ei pentru muzică o urmărește de la o vârstă fragedă, iar mama sa a fost cea care i-a dat aripi să urmeze această profesie. Însă, nu i-a fost deloc ușor să ajungă pe marile scene ale lumii, mai ales după ce principalul ei sprijin s-a stins din viață.

Ozana Barabancea este una dintre figurile emblematice atunci când vine vorba de muzică de operă. Aceasta cântă de la o vârstă foarte fragedă și, de-a lungul timpului, nu a făcut decât să se perfecționeze și să ajungă cea mai bună versiune a sa. Însă, la un moment dat, în drumul său spre îndeplinirea visurilor, a avut parte de cel mai mare obstacol din viața sa.

Ozana își amintește și acum cum obișnuia să meargă la teatru și la operă cu mama și sora ei. Aceste vizite regulate au făcut-o să își dorească și mai tare să devină soprană și să urce pe marile scene din România, dar și din lume. Numai că, la un moment dat, a fost la un pas de a i se spulbera totul.

Ozana Barabancea, sacrificii de dragul artei. Vedeta a fost nevoită să dea toate bijuteriile mamei sale profesorului de canto
captură tv

Ozana a făcut totul pentru cariera ei

Pe când avea 14 ani, mama vedetei s-a stins din viață, iar cu tatăl ei nu a avut o relație prea bună. Bărbatul nu o susținea deloc și nici nu voia să audă că vrea să devină artistă. Pentru că refuza să îi mai plătească orele de canto, Ozana a trebuit să găsească o soluție pentru a nu renunța la visul ei.

Reclamă

Pusă într-o astfel de situație, singura ei variantă a fost aceea de a vinde bijuteriile care îi rămăseseră de la mama ei pentru a-și plăti profesorul de canto. Nu a fost deloc un gest de care este mândră, dar, în același timp, este conștientă că la acel moment a fost singura ei salvare.

„Tata a avut o relație cu o doamnă care și acum trăiește. Pentru că nu îmi mai dădea bani, atunci am luat bijuteriile mamei mele și le-am dat profesorului meu de canto.

Dar, ca să vezi chestie și mama mea și profesorul meu de canto s-au născut în aceeași zi, pe 15 mai și au murit în aceeași zi, pe 21 iulie, în ani diferiți. Nu s-au cunoscut niciodată. Ceva legătură a existat acolo în Univers. I-am dat toate bijuteriile mamei ca să pot să-mi plătesc orele de canto și le-a acceptat”, a spus Ozana în podcastul lui Nasrin.

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro