Ovidiu Lipan Țăndărică a vorbit, într-un interviu recent, despre aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale, legate de cariera muzică și copilărie.
Artistul susține că atunci când s-a apucat de muzică, tatăl lui nu l-a susținut atunci când i-a zis ca vrea să urmeze o carieră artistică. Își dorea ca el să devină medic.
1. Ovidiu Lipan Țăndărică a fost bătut de părintele lui
Mai mai mult, Ovidiu Lipan Țăndărică povestește că tatăl lui l-a lovit, atunci când era doar un adolescent pentru că nu era de acord cu decizia pe care a lua-o din punct de vedere personal.
„Aveam vreo 13 – 14 ani și aveam o tobiță cu care repetam. Prima palmă pe care a primit-o atunci a fost. El voia să fac Medicină. (…) 4
Eu i-am spus atunci”Pentru că mi-ai dat palma asta acum o să-ți demonstrez că eu cu instrumentul ăsta o să-mi fac drumul meu în viață”. Eram atât de pasionat de muzică încât nu mai vedeam nimic în jurul meu”, a mărturist Ovidiu Lipan Țăndărică într-un interviu pentru Antena Stars.
2. Gestul totuși l-a ambiționat să devină mai bun
Acum, Ovidiu Lipan Țăndărică crede că muzica a fost mereu menirea lui în viață, chiar dacă tatăl lui și-a dorit ca el să urmeze altă carieră.
„Ceva a ars mai puternic în mine să demonstreaz că ce am ales să fac în viață m-a propulsat și că asta a fost menirea mea. Dumnezeu a spus ”Tu trebuie să faci asta””, a mai adăugat artistul.
3. Tinerețea celebrului toboșar
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea. Din acel moment nu se știe cine pe cine a însușit: tobă pe Ovidiu sau Ovidiu pe tobă.
A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii ’67-’68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc, se arată pe pagina lui de Wikipedia.