Deși și-au spus adio după trei ani de relație, Otilia Bilionera și fostul iubit arab au rămas în relații bune. Cei doi au spulberat miturile și demonstrează că două persoane care s-au iubit pot avea o relație apropiată și după despărțire. Artista a mărturisit că fostul iubit a rămas în viața ei se înțeleg cât se poate de bine.
A trecut ceva timp de când s-au despărțit, însă Otilia și Hamude păstrează încă legătura. Mai mult, se pare că fostul iubit este unul dintre confidenții artistei și o ajută mereu cu sfaturi. Recent, Otilia a dezvăluit că relația pe care o are în prezent cu fostul iubit este extrem de apropiată. Se pare că acum îl vede pe acesta ca pe un frate și chiar îi cere sfaturi atunci când vine vorba de noii pretendenți.
„Am decis să pun punct. Și el a simțit la fel. Am avut o discuție, dar suntem prieteni, chiar și astăzi am vorbit. Adică mai înainte, acum 10 minute. Împărtășim totul, tot ce mi se întâmplă. Chiar și dacă întâlnesc un băiat nou sau mă curtează un băiat nou, eu îl întreb: cum ți se pare, crezi că e ok? Și el îmi răspunde.
Chiar m-a iubit foarte mult și își dorește foarte mult ca eu să fiu bine. Cum și eu îmi doresc, și atunci mă simt ca în familie. Îl simt așa, nu știu, ca pe fratele meu. În momentul ăsta, îl simt ca pe cel mai bun prieten al meu, care sunt sigură că mi-ar da un sfat bun și chiar așa este”, a declarat Otilia, la Antena Stars.
Ce a dus la despărțirea celor doi
Deși au avut o relație frumoasă și chiar s-au logodit, după trei ani Otilia și iubitul arab și-au spus adio. Despărțirea a fost un pașnică, iar cei doi au rămas în relații strânse. Se pare că motivul care a dus la ruptură este religia.
Otilia provine dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți și nu a fost dispusă să treacă la religia partenerului. Astfel, situația celor doi s-a complicat și au decis că le este mai bine separat.
„Pentru a întemeia o familie stabilă și unită, cred că cei doi parteneri trebuie să împărtășească aceleași credințe. Eu nu am putut sa trec la islam, pentru că provin dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți, unchiul meu fiind preot. Nu-mi pot schimba credința.”, declara Otilia după despărțire.