Deși la început Faimoșii de la „Survivor” nu au avut foarte multă încredere în ea, din cauza prieteniei cu Andreea Tonciu, până la urmă Otilia Bilionera și-a cucerit coechipierii pentru totdeauna.

Avea mult potențial să meargă mai departe, dar din păcate,  artista s-a văzut nevoită să părăsească competiția din cauza unor probleme medicale. 

Imediat ce a părăsit competiția de la „Survivor”, Otilia Bilionera, sau Otilia Brumă, s-a simțit ca și cum ar fi pe moarte. Cântăreața susține că s-a ales cu un ulcer care o chinuie și acum.

Ce a determinat-o, de fapt, pe Otilia Bilionera să meargă la „Survivor”

Ce s-a întâmplat cu ea după „Survivor” știe toată lumea. Dar, Otilia Bilionera a dezvăluit, într-un interviu recent, care a fost, de fapt, motivul care a determinat-o să meargă în Republica Dominicană. Amănuntele sunt cu adevărat șocante.

„Au fost multe chestii la mijloc. Mie în septembrie mi-au murit ambii bunici, de care am fost foarte atașată. Am fost ca într-un fel de depresie, adică nu îmi mai reveneam.

I-am pierdut la nouă zile diferență și chiar îmi doream o experiență unică, care să mă facă să ies din toate problemele pe care le aveam acasă – moartea bunicilor, procesul pe care-l am cu fostul manager, adică aveam nevoie să fac ceva nebunesc!”, a declarat Otilia Bilionera pentru cancan. 
Otilia Bilionera nu își revine după „Survivor”. Drama prin care trece artista: „I-am pierdut la nouă zile diferență ”
Instagram

Otilia dezminte faptul că ar fi copilărit în lux

Totodată, Otilia Bilionera spune că datorită educației pe care i-au dat-o bunicii a reușit să facă față provocărilor de la „Survivor”. Ea a dezmințit, în aceleași timp, faptul că ar fi fost crescută în lux.

 „Eu nu m-am născut în puf, provin dintr-o familie foarte modestă, am crescut la țară, cu bunicii, cu șapte verișori într-o cameră, dormeam toți laolaltă, în casă din aia veche, cu animalele în curte, cu șură, cu coteț, cu toate astea.

Bine, nu se compară, acolo aveai un ou de la o găină, mai te duceai, prășeai un cartof, aveai ce să mănânci, aveai sprijinul familiei. Ei, în Dominicană ești singură în competiție. E foarte greu pentru o femeie, psihic, să reziste!”, a conchis Otilia.