Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a hotărât că este necesară o Ordonnaţă de Urgenţă pe baza coronavirusului. Împreună cu ministrul sănătăţii, Vela va înfiinţa un proiect pentru combaterea coronavirusului în România.

Marele anunţ a venit duminică, imediat după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

„Am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă dintr-un motiv foarte simplu – mâine va avea loc şedinţa pregătitoare pentru şedinţa Guvernului şi vrem să prezentăm ca şi co-iniţiatori un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a veni în sprijinul eforturilor făcute de către MAI, MAE, Ministerul Sănătăţii în combaterea, prevenirea infecţiilor cu noul coronavirus”, a declarat ministrul Vela.

Potrivit Ministrului de Interne, se ia în clacul şi achiziţionarea de echipamente speciale folosite împotriva coronavirusului.

„Dacă aceste stocuri existau la MAI, MS, nu era necesară această şedinţă şi acest efort financiar. În context, am hotărât să fie achiziţionat, în regim de urgenţă, de către Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, din subordinea Ministerului Finanţelor, în această situaţie de urgenţă – echipamente individuale de protecţie, camere de izolare cu presiune negativă, izolete cu presiune negativă pentru transport pe targă, seturi de suport cardiorespirator, substanţe pentru dezinfectare şi filtre pentru echipamente de izolare”, a spus ministrul.

La nivel mondial, coronavirusul a ucis sute de persoane şi a infectat undeva la 20.000 de oameni, cei mai mulţi fiind în China, de acolo de unde s-a răspândit virusul.