Reclamă

În această dimineaţă Premierul Ludovic Orban a declarat că anul viitor pensiile vor creşte. Proiectul de buget va fi construit ţinând cont de acest lucru.

„Noi avem un program de guvernare. În acel program de guvernare este foarte clar că, sigur pregătim cu o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii de impact, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă. La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm. De altfel, e și puțin probabil ca în an electoral un parlament să modifice legea(…) Având o lege în vigoare, normal că vor crește (cu 40% anul viitor -n.r.). Vom construi proiectul de buget ținând cont de această creștere”, a declarat Orban.

Declaraţia premierului vine după ce Valentin Lazea, economistul şef BNR a vorbit azi despre impactul pe care legea pensiilor îl va avea asupra bugetului în anii următori. El a declarat că: „Legea prevede, în mod interesant, că intră în vigoare la 1 septembrie 2021, cu excepția creșterii care s-a făcut deja la 1 septembrie 2019 și celei care intră la 1 septembrie 2020”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro