România se confruntă cu un număr alarmant de animale fără stăpân pe străzi. Iar cea mai gravă consecință este că zi de zi, oamenii riscă să fie atacați. Autoritățile sunt mereu acuzate că nu iau măsuri, dar de vină sunt și cetățenii iresponsabili. Se pare că și dacă li se oferă bani, refuză să-și sterilizeze animalele.
În București, o femeie a fost ucisă de câinii maidanezi. Este a treia asemenea tragedie din capitală, unde animalele fără stăpân sunt încă o problemă gravă. Dar situația este aceeași și în alte zone ale țării. În toate orașele, câinii trăiesc pe străzi, iar numărul lor continuă să crească.
Și chiar dacă autoritățile ridică animalele, apar altele în loc. Una dintre cauze sunt stăpânii iresponsabili, care refuză să-și sterilizeze câinii, deși este gratuit. Ba chiar unii nu vor acest lucru nici dacă li se oferă bani.
Cetățenii din Arad nu vor să-și sterilizeze animalele nici dacă primesc bani
Este și cazul județului Arad, unde o asociație care se ocupă de animalele străzii a demarat o acțiune de sterilizate. Ei s-au oferit chiar să ofere o sumă de bani cetățenilor care sunt de acord să își castreze câinii. Dar nici așa, nu au avut parte de rezultatul așteptat.
Pentru prima dată în cariera mea, oamenii mi-au refuzat şi banii. Le-aş fi dat câte 50 de lei pentru fiecare câine. La 10 câini pe care am vrut să îi ridic pentru sterilizare, le-aş fi dat 500 de lei, dar oamenii nu au vrut., a declarat pentru Agerpres Claudiu Iosim, reprezentant Animed.
Iar situația din județ nu este deloc una bună. Animalele sunt agresive, așa că nu doar o dată oamenii au fost atacați. Dar în acest caz de vină nu sunt asociațiile și autoritățile, ci chiar semeni lor.
Nu am reuşit să iau niciun câine de acolo, aşa că dacă arădenii se întreabă de ce sunt muşcaţi de câini pe stradă, le pot spune că nici dacă le oferim bani nu ne permit să sterilizăm gratuit căţelele., a mai adăugat el.