Omul este o ființă rațională iar rațiunea pentru Platon este „acea parte a sufletului care e principiul judecății.” Pentru om întotdeauna realitatea nu ar trebui luată ca un dat. Realitatea, societatea, trebuie trecute prin filtrul propriu. Modul de raportare la ceilalți ne face mai mult sau mai puțin rațional. Umanitatea fiecăruia în parte trebuie prelucrată. Ori filosofia vine și te pune în dificultatea trăirii. Te face să te întrebi ce este omul pentru a te înțelege pe tine și pe ceilalți mai bine.
Pentru Platon realitatea și organizarea societății sale erau reprezentări ale unei lumi perfecte. Adevărata identitate a omului se regăsea într-o lume care nu mai era accesibilă. Omul perfect pentru el era acel androgin care fusese pedepsit de zei. Unitatea este idealul omului pentru Platon. De aceea, spunea el, omul trebui să își caute partea aceea lipsă. Dar identitatea noastră nu este accesibilă în lipsa raportării la alteritate. Pentru Karl Jaspers spune că omul există în raport cu celălalt.
„Dar eu nu fiinţez decât împreună cu celălalt; singur, nu sunt nimic. Comunicarea care se stabileşte nu de la intelect la intelect, de la spirit la spirit, ci de la existenţă la existenţă (die Existenz), nu utilizează semnifi caţiile şi valorile impersonale decât ca punţi de legătură. Justificările şi atacurile nu sunt, într-o atare comunicare, mijloace pentru dobândirea unui ascendent, ci pentru a realiza apropierea dintre oameni. Lupta este o înfruntare animată de iubire, fiecare punându-i la dispoziţie celuilalt toate armele sale. Certitudinea fiinţei autentice se dobândeşte doar în acea comunicare în care se înfruntă fără rezerve, întru comuniune, libertatea cu libertatea.”
Omul identitatea și alteritatea
În primii ani de viață omul nu conștientizează propria ființă, se manifestă după cum simte. Face totul după principiul plăcerii, află doar că unele lucruri îi place sau displac. Omul conștientizează mult mai târziu faptul că există, moment în care face diferența dintre el și ceilalți. Adolescența este perioada în care se creează prima dimensiune a propriului sine.
Identitatea se referă la faptul că omul se percepe același în timp. Se bazează pe ideea de permanență și unitate, aceasta exclude diferența, alteritatea, schimbarea. Identitatea în mod general, se bazează pe faptul de a fi identic în fiecare moment cu sine însuşi. Se referă la starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-şi păstra un anumit timp trăsăturile fundamentale. Invariantele care fac dintr-un om ceea ce este, modul recognoscibil. Astfel datorită acelor elemente reușești să-l identifici cu anumite variații.
Omul în raport cu alteritatea se va descrie în funcție de ceea ce este neunitar, ceea este diferit de caracterele sale diferite. Reprezintă și senzaţia unui eu de a fi un altul, de a fi altcineva. Pentru Emmanuel Levinas, filosof francez alteritatea include referința către un altul, raportarea la Celălalt.
„Relaţia cu altul nu este ontologică. Această legătură cu altul, care nu se reduce la reprezentarea celuilalt, ci la invocarea lui, în care invocarea nu este precedată
de o comprehensiune, o numim religie. Esenţa discursului este rugăciune. Ceea ce distinge gândirea care vizează un obiect de legătură cu o persoană
e că, în aceasta din urmă, se articulează un vocativ: ceea ce e numit este, în acelaşi timp, ceea ce este apelat.” Emmanuel Levinas, Între noi – încercare de a-l gândi pe celălalt