Olivia Steer a comis-o, din nou. Soția lui Andi Moisescu, amendată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Nu mai este niciun secret faptul că soția lui Andi Moisescu a atras mereu controversele. Olivia Steer este destul de transparentă atunci când își expune gândurile, iar asta poate fi deranjant pentru unele persoane. De data asta, pe fir au intrat și cei de la Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării care a taxat-o imediat.
Pandemia a fost o perioadă care a permis persoanelor din spațiul public să emită diverse păreri. Printre ele s-a numărat și Olivia Steer. Ca de obicei, atunci când subiectul este unul de polemică, soția lui Andi Moisescu nu se poate abține. La vremea respectivă, vedeta susținea cu tărie că pacienții COVID sunt „uciși de protocoalele OMS ale morții, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întâi”.
Postarea a generat un val de reacții, inclusiv din partea colegilor de breaslă. Este foarte bine cunoscut cazul în care a avut un schimb de replici destul de aprins cu scriitorul Mircea Cărtătescu. În plină pandemie, Olivia Steer a decis să treacă în tabăra celor care constestau totul. Astfel, aceasta a promovat mesaje anti-vaccin, dar și anti-pandemie.

Olivia Steer, bună de plată
Acum, cei din Consiliul Național pentru Combatera Discriminării au taxat-o dur pe soția lui Andi Moisescu. Olivia Steer a primit o amendă de 5000 de lei pe care o poate contesta în orice moment. Până acum, vedeta nu și-a expus părerea, dar, la cât de vehementă este, toată lumea se așteaptă la o replică din partea ei.
„Mesajul a urmărit și încurajarea a cât mai multor cetățeni să ia atitudine prin proteste și manifestări publice împotriva personalului medical care lucra în condiții excepțional de grele, pentru a limita efectele pandemiei. Acestea au fost argumentele pe care le-am înaintat către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a emis o decizie în favoarea CMR”, arată mesajul postat pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor.





