Reclamă

După ce Ludovic Orban a menţionat că nu este de acord cu dublarea alocaţiilor din cauza bugetului României care nu permite o mărire în acest moment, Olguţa Vasilescu a sărit la gâtul membrilor PNL. Aceasta a postat un mesaj pe facebook prin care acuză PNL că au un „Tupeu nesimţit” şi că Guvernul are interese doar pentru agenţii economici.

„Ce tupeu nesimtit! Ati renuntat la miliarde de lei ca sa protejati bancile care jecmanesc cetateanul roman ca nicaieri in Europa, va pregatiti sa vindeti toate activele statului care au scapat neatinse pana acum, scoateti acciza la benzina ca sa cresteti pretul, de fapt, si acum ne faceti iresponsabili si nesimtiti fiindca crestem alocatiile la copii? Plecati de la guvernare, incompetentilor, ca nu sunteti in stare de nimic! Ati venit sa guvernati pentru oameni sau pentru banci si multinationale?”, este mesajul Olguţei legat de hotărârea lui Orban de a nu sprijini creşterea alocaţiilor.

Fostul ministru al Muncii a reacționat și la afirmaţiile preşedintelui  Iohannis legate de legea pensiilor.

„A iesit si Klaus Johannis sa se planga ca trebuie o noua lege a pensiilor, fiindca a noastra nu corecteaza inechitatile… El spune, de fapt, ce i-a spus ministra Baubau care, de regula, nu intelege nimic din acel minister! Reiau: noua lege a pensiilor corecteaza inechitatile din sistem, dar pentru asta TREBUIESC RECALCULATE TOATE PENSIILE. Termenul pentru recalcularea a peste 5 milioane de pensii este anul 2021, cand se intra pe noua formula de calcul care se cheama VPR (valoare punct referinta). Nu le trebuie alta lege, trebuie sa o aplice pe asta, care nu a intrat in vigoare decat cu cresterea punctului de pensie in 2019 si ar trebui ca si in 2020 sa creasca punctul la 1775 lei. Eu le-am si desenat mai jos cum e cu aplicarea fiindca am vaga banuiala ca oamenii nu pricep decat asa!”, a scris Olguţa Vasilescu.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro