Reclamă

Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat îngrijorat de rezultatul alegerilor legislative de duminică, din Franţa, și a tras un semnal de alarmă privind avansul partidelor de extrema dreaptă în Europa.

„S-a votat duminică în Franţa. Acestea sunt alte alegeri al căror rezultat poate provoca îngrijorare”, a declarat liderul german, într-un scurt discurs rostit la o reuniune a grupului parlamentar social-democrat (SPD) la Berlin.

„Am văzut aceasta în multe alte ţări europene. Olanda, unde guvernul şi-a pierdut cumpătul şi a convocat noi alegeri. Nu s-a terminat bine”, a continuat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Scholz şi-a exprimat speranţa că în Franţa nu se va forma o majoritate de extrema dreaptă după al doilea tur al alegerilor legislative.

„Suntem alături de camarazii noştri care fac totul pentru a preveni acest lucru. Suntem cu toţi democraţii din Franţa”, a afirmat el în cursul acestui scurt discurs.

„Să facem un apel către deputaţii social-democraţi şi invitaţii lor: Dragi prieteni, să facem totul pentru ca împreună să ne protejăm marea şi frumoasa Europă şi să nu-i lăsăm pe populiştii de extrema dreaptă să o domine”.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro