Roxen va reprezenta România la Eurovision 2020, concursul va fi ținut în Rotterdam, în luna mai.
Este o premiera în România modul de selectare a vocilor concurente, Televiziunea Româna a încheiat un parteneriat cu Global Revords, care s-a angajat sa analizeze cei mai buni artiști pentru a reprezenta România anul acesta.
Au reușit sa între în faza finala Roxen, Cezar și Diana V, însă în urma analizei de specialitate Roxen s-a remarcat printr-un timbru special, reușind astfel sa fie reprezentantul României.
Roxen a reușit sa cucerească inimile romanilor și nu numai, prin piesa You Don’t Love Me“ lansata în 2019, ce a urcat în topuri foarte repede, piesa fiind cunoscuta și în topurile internaționale
„În copilărie, am participat la diverse concursuri si festivaluri, insă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel și visam să cânt pe scene mari și să mă adresez publicului. Acum, sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen.