Reclamă

Octavia Geamănu se numără ca fiind una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de știri. S-a aflat la pupitru până luna trecută la Observatorul de weekend. Aceasta a rămas alături de fani prin intermediul rețelelor de socializare, unde le-a transmis sfatul primit de mama sa în copilărie. 

Prezentatoarea a primit un sfat în copilărie de la mama sa care a marcat-o toată viața și îi mulțumește pentru acesta. I s-a spus că printr-un zâmbet, ea va deveni și mai frumoasă, iar starea ei s-a schimbat instant. Cu toate că era supărată din cauza unei rochițe care nu era pe gustul ei, zâmbetul i-a luminat chipul și a uitat de probleme.

În prezent, Octavia Geamănu respectă cu sfințenie sfatul mamei sale și nu există zi fără să zâmbească. Aceasta se bucură de viață și de familia sa frumoasă care îi este alături permanent. Parcă a făcut un hobby și recunoaște că îi stă mult mai bine cu un zâmbet pe buze.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Octavia Geamanu (@ogeamanu)

„Mi-a zis mama când eram mică așa: „Fetele zâmbitoare sunt și mai frumoase!”. M-am uitat odată în oglindă, tristă fiind (pentru că purtam o rochiță pe care nu o suportam: cu pătrățele roz si violet – motiv serios de dramă pe-atunci? ) și mi-am dat seama că într-adevăr eram mult mai drăguță în timp ce zâmbeam. De-atunci, cu greu îmi dispare zâmbetul de pe buze. Căci mai bine să schimbe un zâmbet lumea, decât să lași lumea să schimbe un zâmbet.”, a scris Octavia Geamănu pe contul ei de Instagram.

Urmăritorii săi i-au dat dreptate în ceea ce privește frumusețea unui zâmbet și au apreciat-o pentru sinceritate. Totodată, Octavia Geamănu a primit multe complimente pentru felul în care arată.

„Așa este draga mea. Un zâmbet face lumea mai frumoasă, un zâmbet vindecă un zâmbet schimbă idei. Te îmbrățișez. Putere să ai să mergi mai departe: zâmbind.”, „Ești superbă! Când te revedem la observator?”, „Ești minunată și ai un zâmbet de milioane! O zi bună!”, „E foarte adevărat, să ai un weekend minunat.”, „Da, așa este? și ai și o SUPER ENERGIE POZITIVĂ.”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro