Reclamă

Proprietarii de animale de companie trebuie să se gândească de două ori înainte de a dormi cu patrupedele în pat. Pe cât de frumos poate părea, pe atât de periculos este. Un studiu realizat recent arată că animalele sunt purtatoare de bacterii periculoase, iar blana lor poate ascunde microbi dăunători. 

Animalele de companie pot ajunge, la un moment dat, să-ți invadeze spațiul și să ajungă să doarmă cu tine în pat. Acest lucru poate fi frumos, din exterior și te ppoate face fericit, mai ales dacă ai copii. Însă, specialiștii atrag atenția cu privire la pericolele la care te expui dacă dormi în pat cu un patruped.

Poate că nu știai, dar în blana animalelor locuiesc micro-organisme care îți pot afecta sistemul respirator, în timp. Profesorul Alejandra Perotti care a analizat intens acest subiect, a avertizat cu privire la pericolele la care se expun cei cu animale de companie. În special, au fost vizați proprietarii imunocompromiși.

„Dacă un proprietar de câine este imunocompromis sau are un sistem imunitar slab, chiar și temporar, atunci nu ar trebui să împartă patul cu un câine„, s spus aceasta, potrivit MailOnline.

Obițnuiești să dormi în pat cu animalele?! Uite la ce pericole te expui!
Pixabay

Te vei gândi de două ori înainte să iei câinele în pat

Cazurile de tranziție ale acarienilor la oameni sunt unele destul de puține. Însă, asta nu înseamnă că nu există un alt fel de pericol. Și anume, boala Lyme care se transmite prin înțepătură de căpușă.

Căpușele sunt vectori serioși ai bolii Lyme, cauzată de bacteria borrelia. Un proprietar de câine își poate scoate animalul la o plimbare plăcută într-un parc în care abundă căpușele, sau câinele vizitează locuri cu căpușe”, a completat biologul Perotti.

O altă bacterie, netratabilă la care se expun cei care dorm cu animalele în pat este mcr-1. Aceasta este atât de puternică, încât efectele ei nu pot fi tratate cu niciun medicament.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro