Reclamă

Vrem să acceptăm sau nu, am devenit din ce în ce mai dependenți de telefoane. Zilnic, majoritatea atribuțiilor pe care le avem de făcut implică folosirea telefonului. Acest device a devenit o extensie a noastră și, pe lângă categoria de oameni care imediat cum se trezesc pun mâna pe telefon, există și cei care nu adorm până nu petrec ore bune pe acest device.

În ultima vreme, specialiștii au tot tras semnale de alarmă cu privire la pericolul la care ne expunem dacă folosim prea mult anumite device-uri, în special telefonul. Dependența de telefon este o problemă reală care se vindecă destul de greu, mai ales că, inevitabil, avem nevoie de el.

Folosirea excesivă a telefonului afectează, în timp, vederea. Lumina prea puternică sau incorect ajustată a ecranului telefonului poate fi mai nocivă decât ne-am aștepta. Tocmai de aceea, nu este deloc recomandat să stăm pe telefon înainte de a ne pune la somn.

Obișnuiești să folosești telefonul înainte de culcare?! Uite ce trebuie să faci pentru a nu-ți deranja circuitele neuronale
Unsplash

Poți să stai liniștit seara pe telefon

Dincolo de faptul că ecranul telefonului obosește extraordinar de mult ochii, lumina puternică a ecranul afectează și funcțiile neuronale. Însă, dacă nu poți sub nicio formă să renunți la acest obicei și crezi că te relaxează scrolatul pe telefon, trebuie să știi că există un truc care te poate salva.

Și anume, funcția de a activa un filtru de lumină roșie pe tot ecranul telefonului. Deși poate părea ciudat, iar ochii tăi nu se vor obișnui atât de repede cu ecranul roșu, această culoare ajută funcțiile neuronale, iar trucul este recomandat inclusiv de medici.

Când telefonul arată complet roșu, el nu poate fi deranjant pentru circuitele neuronale care secretă melatonină. Filtrul de culoare roșie este mult mai bun decât filtrul de culoare albastru, iar dacă optezi pentru culoarea roșie, poți să stai și o oră pe telefon și imediat după ce ai stat pe telefon să te culci, pentru că asta nu deranjează.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro