Presa din Ţările de Jos relatează despre furia și durerea resimţite de români în urma furtului unor obiecte de tezaur din Muzeul Drents din Assen, Olanda. Obiectele furate, inclusiv Coiful de la Cotofeneşti, sunt de o mare importanţă culturală pentru România.
Coiful de la Coţofeneşti, o piesă realizată din aur aproape pur, datând din secolul al V-lea î.Hr., reprezintă un simbol al identităţii naţionale, notează NL Times, care face referire la semnificaţia istorică a acestui artefact. Jurnaliştii olandezi au vorbit despre implicaţiile furtului cu români aflaţi în Olanda. „Este devastator”, a spus Claudia Marcu, o jurnalistă româncă stabilită în Olanda, comparând furtul cu sustragerea celebrei picturi „Rondul de Noapte” pentru cultura olandeză.
Cornel Colceru, un traducător român ce trăieşte în Olanda de peste patru decenii, a subliniat importanţa Coifului de la Coţofeneşti în educaţia şi cultura românească: „Orice copil din România învaţă despre acest coif la şcoală. Este simbolul dacilor şi al comorilor lor”, a declarat Colceru.
Curatorul Muzeului Drents, Irini Biezeveld, a explicat că „simbolismul este ceea ce face ca acest artefact să fie extraordinar”. Piesa de aur masiv se crede că a fost utilizată în ritualuri ceremoniale, consolidând astfel statutul istoric valoros al obiectului.
Vestea furtului a fost întâmpinată cu „mânie şi durere” în România, potrivit presei olandeze. Obiectele furate aparţineau expoziţiei numită „Dacia – Tărâmul Aurului şi Argintului”, care a reunit peste 600 de artefacte din vechiul regat dac, inclusiv 50 de comori de aur şi argint.
În urma acestui incident, o delegaţie a Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti urmează să ajungă în Assen pentru a evalua eventualele daune suferite de piesele care nu au fost sustrase.