Oase și CRBL au cucerit publicul de acasă odată cu participarea la „Asia Express”.

Cei doi au pornit împreună pe „Drumul Elefantului” cu un vis măreț. Foarte buni prieteni, CRBL și camaradul său au rezonat atât de bine, încât coordonarea și chimia dintre ei le-a adus premiul cel mare. Din păcate, asta a venit la pachet și cu un mare dezavantaj.

CRBL și Oase au reușit să devină învingătorii sezonul doi de „Asia Express”. Cei doi au fost imediat îndrăgiți de către cei de acasă datorită sincerității lor, dar și dozei de amuzament. Atunci când au plecat pe „Drumul Elefantului”, Oase credea că dacă prietenia lui cu CRBL va trece cu brio acel test, nimeni și nimic nu îi va putea separa.

În realitate, lucrurile au stat cu totul și cu totul diferit. După ce au câștigat marele premiu, așa cum era de așteptat, capitalul lor de imagine a crescut considerabil. Cei doi au început să fie din ce în ce mai solicitați în proiecte TV, ba chiar erau în cărțile Antenei pentru a fi co-prezentatorii Ginei. Din păcate, acesta a fost mărul discordiei dintre cei doi.

Oase consideră că nu a greșit cu nimic

Cei 15 ani de prietenie au fost dați uitării, iar CRBL  nu s-a sfiit să îl numească pe Oase „trădător”. Totul s-a întâmplat la scurt timp de la întoarcerea în țară. CRBL a acceptat propunerea celor de la Kanal D de a face parte din juriul unui show de dans, iar Oase a acceptat propunerea Antenei 1.

Artistul a fost foarte deranjat de mișcarea lui Oase, acuzându-l, atunci, că a speculat momentul pentru a merge doar el în „Asia Express”. Pentru ca totul să fie cât se poate de clar, CRBL a lansat și o piesă în care a subliniat faptul că nu mai vrea să aibă de-a face cu fostul lui amic.

La rândul lui, Oase a decis să fie destul de rezervat în declarații. Totuși, acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a exprimat foarte sincer punctul lui vedere. Mai mult, acesta nu ar spune nu unei împăcări, dar, în același timp este foarte realist. Oase știe că asta nu se va întâmpla prea curând.

„Pot să spun că este o dezamăgire. Dacă el vrea să ne punem să vorbim, eu sunt pentru. Îmi pare rău că ne-am certat, dar eu am încetat să mai vorbesc cu el, indiferent de ce. Ideea este că da, îi știam familia, copilul. Eu am suferit. La cât de încăpățânat e, eu cred că și-a blocat creierul să nu mă mai vadă vreodată vizual.”, a declarat Oase, potrivit viva.ro.