Oase, pe numele lui real Ionuț Dongo, a declarat în finală sezonului trecut Asia Express că va folosi premiul câștigat pentru a-și îndeplini visul, acela de a avea un bar în zona centrală a Bucureștiului.

Finalistul emisiunii de la Antena a depus efort personal în a-și amenaja localul.

A cărat saci de nisip și mobilier, și-a pus amprenta în decorare, însă acum este obligat îl țină închis. Deloc înspăimântat de situația actuală, Oase rămâne exact așa că în vremea în care era concurent: pozitiv!

 ”Barul este închis momentan, însă uneori mă mai apucă melancolia şi trec pe acolo că să ud măcar florile. Aştept şi eu să se termine toată nebunia asta, căci am în plan să dau o mare petrecere de deschidere. Să recuperez puţin din timpul acesta, în care am stat doar în casă.” declara Ionuț Dongo alias Oase.

Aflat în izolare la domiciliu, Oase este melancolic atunci când își amintește de experiența trăită la Asia Express, concurs în urma căruia a câștigat 30.000 de euro. Acesta susține că deși a relaționat bine cu majoritatea concurenților timpul nu le permite să comunice cât de des și-ar dori.

În schimb, finalistul Asia Express susține că a păstrat relația de prietenie cu Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii. Conform declarațiilor sale, cei doi vorbesc destul de des.

”Cu Gina chiar vorbesc mereu, ea m-a ajutat foarte mult sezonul asta, care a fost o provocare, cel puţîn la fel de mare pentru mine. E o fată foarte faină, mereu glumim, mai povestim diverse chestii amuzante de pe la filmări.” declara Oase.