Reclamă

Fanii o vor pe Oana Zăvoranu la „Survivor”. Vedeta a început să primească din ce în ce mai multe întrebări legate de acest show. Asumată ca de obicei, Oana a decis să fie ea cea care preia frâiele situației și a răspuns acestei curiozități venite din partea urmăritorilor.

Oana Zăvoranu pleacă în Republica Dominicană?

Sezonul „Survivor” de anul viitor va fi unul plin de surprize. Telespectatorii nu doar că îl vor viziona pe o altă stație tv, dar vor fi surprinși și de echipele din 2022. Ca de fiecare dată, supozițiile au început să apară imediat după confirmarea noului sezon. Anul viitor, echipa faimoșilor pare să fie una extrem de puternică, având în vedere numele vehiculate până acum.

Fanii au fost foarte curioși să afle cine sunt vedetele care se vor arunca în competiție și, spre dezamăgirea lor, Oana Zăvoranu nici nu vrea să audă de așa ceva. Urmăritorii Oanei cred că prezența ei în acest show ar fi un mare plus în ceea ce privește audiența. În schimb, Oana Zăvoranu nici nu a luat în calcul un astfel de show. Vedeta crede despre „Survivor”  că este o emisiune în care participanții sunt tratați ca niște slugi și umiliți, iar ea nu ar putea să facă față unor asemenea situații.

„Niciodată în emisiuni de slugărnicie, minciuni și umilință!”, a spus Oana Zăvoranu pe Instagram.

Oana Zăvoranu a dat cărțile pe față. Ar participa Querida la „Survivor” dacă ar primi ofertă din partea producătorilor?
Playtech

Competiția va fi difuzată la PRO TV, dar va avea același prezentator

„Survivor” 2022 deja își pregătește planul de atac. Show-ul promite multe momente intense și probe din ce în ce mai grele cărora Dorian Popa și ceilalți concurenți vor trebui să le facă față. După lungi negocieri, emisiunea din Republic Dominicană va fi difuzată la PRO TV, dar va avea același prezentator. Daniel Pavel este cel care va merge la mii de kilometri distanță de casă să arbitreze probele dintre „Războinici” și „Faimoși”

„Survivor” este o poveste despre supraviețuire. Acolo, în noroiul dominican, sub praf, sub soare, este o poveste care a forjat eroi ai timpurilor moderne. Despre asta este „Survivor!”, a declarat Daniel Pavel la Gala pentru Performanță și Excelență 2021.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro