Reclamă

Deputatul USR Oana Ţoiu a afirmat, luni, că decizia Uniunii Salvați România (USR) de a participa pe cont propriu la alegeri a fost propusă în mod direct de către Elena Lasconi, aceasta având sprijinul Biroului Naţional şi al preşedinţilor de filiale. „Românii şi Elena Lasconi sunt alianţa de care avem nevoie ca să ajungem în turul doi”, a declarat Ţoiu, menţionând că în interiorul partidului au existat atât susţinători ai alianţelor, cât şi opozanţi.

În cadrul emisiunii România Politică, difuzată de Prima News, Ţoiu a exprimat dezamăgirea faţă de reacţiile REPER şi Forţa Dreptei după eşuarea discuţiilor referitoare la o posibilă alianţă de dreapta. Deputatul a subliniat că atacurile din partea celorlalte formaţiuni „au trecut la jigniri şi desconsiderări care nu le fac cinste”. Ţoiu a reamintit că USR a fost inițiatorul anterioarei alianțe de dreapta unite.

Întrebată despre rolul preşedintei USR în decizia de a merge independent în alegeri, Ţoiu a răspuns: „Este o decizie care a venit spre filiale, spre Biroul Naţional, spre partid, dinspre preşedinta partidului. Vorbim totuşi de campania centrată în jurul Elenei Lasconi ca viitor preşedinte al României şi era foarte important, poziţia ei a avut cea mai mare greutate”.

Oana Ţoiu a menţionat, de asemenea, că a susţinut de mult timp ideea reîntregirii dintre USR şi REPER, bazându-se pe experienţa fuziunii anterioare dintre USR şi PLUS. Ea consideră că nu există loc pentru două partide separate în condiţiile actuale. Ţoiu a adăugat că recentele competiții electorale nu au adus rezultate favorabile şi că electoratul a transmis un mesaj clar formaţiunilor implicate.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro