Reclamă

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat pe cale legală anul acesta, în luan februarie. Deși nimeni nu mai credea că există vreo șansă de împăcare între ei cei doi, câteva luni mai târziu, cei doi au realizat că nu pot sta departe unul de celălalt, așa că s-au împăcat.

Oana Roman, în culmea fericirii

Vestea împăcării lor a fost un șoc pentru toată lumea, iar ei nu ratează nicio ocazia din a-și arăta sentimentele pe rețelele sociale. Recent, fiica lui Petre Roman i-a făcut o declarație de zile mari tatălui fiicei sale, fiind vizibil mai fericită ca oricând.

Nu le-a păsat nici măcar de faptul că au fost criticați de foarte mulți oameni în mediul online, ci au demonstrat că iubirea lor este mai presus de gura lumii. Vedetele și-au propus să facă o petrecere în care să își unească din nou destinele, dar nu au dat mai multe detalii despre marele eveniment.

„Gestul ăsta de tandrețe când iei obrazul în palma, mi se pare poate cel mai frumos din toate. Iar poza asta reflectă tandrețea din sufletul lui. Cu bune și rele, este singurul om din viața mea pe care știu că mă pot baza și singurul care mă iubește orice s-ar întâmpla! Adorm în fiecare seara lângă el cu sentimentul că sunt protejată și am ales corect cu sufletul. Știu că în brațele lui îmi e bine și pe umărul lui mă pot sprijini oricând. E singurul care știe cine și cum sunt cu adevărat, îmi știe durerile și slăbiciunile și încearcă să mi le aline. Face tot ce poate ca să fim fericiți. A fost greu mult timp. Dar am ajuns în punctul în care avem un echilibru aproape perfect împreună ❤”, a transmis Oana Roman, pe social media.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro