Oana Roman a fost de multe ori criticată pentru ceea ce face sau cum se afișează în online. Deși mulți ar zice că s-a obișnuit deja cu asta până acum, fiica lui Petre Roman tot mai este deranjată. Cel mai recent episod de acest fel o implică pe Iulia Albu, iar Oana nu s-a ferit să îi dea replica.
Oana Roman a intrat, din nou, în gura Iuliei Albu. De data asta, soția lui Marius Elisei a fost disecată nu doar de Iulia, ci și de Romanița Iovan. Aceasta a fost invitată special la „Poliția modei” și și-a luat rolul în serios. Cele două dive au sărit asupra Oanei și au găsit mai multe elemente de care să se lege.
Atât Iulia Albu, cât și Romanița Iovan au comentat alegerea Oanei de a-și edita pozele. Iulia a fost de părere că atâta timp cât totul se editează cu bun gust, nu are o problemă. În schimb, când aceasta vede mobila strâmbată din cauza editării excesive, simte că ceva nu este bine.
Oana Roman a simțit nevoia să se apere
De data asta, Oana Roman nu a mai vrut să tacă, ci a ieșit și ea la atac. Vedeta nu are de gând să mai îndure răutățile gratuite venite din partea tuturor. Fiica lui Petre Roman consideră că se aplică regula „gusturile nu se discută” și că ceea ce spune Iulia Albu nu este mereu general valabil.
Mai mult, Oana Roman a subliniat că atunci când face o alegere o face pentru ea, nu pentru a primi validare din partea altora. Soția lui Marius Elisei nu a fost de acord nici cu aerele de superioritate ale Iuliei și a ținut să o taxeze și ea, la rândul ei pentru asta.
„Mi se pare o meserie cel puțin ciudată. Bunul gust este un lucru absolut subiectiv, ceea ce mie mi se pare de bun gust, poate altora li se pare de prost gust, nu e universal valabil. Nu cred că e valabil să invocăm bunul gust pentru a da verdicte despre alții.
În schimb, bunul simț e universal valabil, e o normă pentru toată lumea. Eu prefer să fiu pentru unii de prost gust și să rămân de bun simț pentru mine și pentru alții. Pentru toți ar trebui să conteze mai mult bunul simț decât bunul gust.
Când comentezi pe alții de pe o poziție de falsă superioritate, nici nu te încadrezi în bunul simț pentru că te preocupă mai mult cancanurile”, a spus Oana Roman, potrivit fanatik.ro.