Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Oana Radu, ironizată de către fani. „Ne cântă altă dată”. VIDEO

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Oana Radu, ironizată de către fani. „Ne cântă altă dată”. VIDEO
Instagram

Oana Radu este una dintre cele mai puternice voci de la noi. Artista a trecut prin schimbări radicale, din toate punctele de vedere. Acum, aceasta și-a găsit stilul muzical care o reprezintă cel mai mult, iar publicul a simțit asta. Drept urmare, are concerte pe bandă rulantă.

Oana Radu arată și simte mai bine ca niciodată. Toată lumea știe debutul acesteia la „Vocea României”. În urmă cu ani buni, Oana a impresionat juriul de la show-ul de talente cu vocea ei unică. Atunci, artista avea câteva kilograme în plus, iar unele vorbe dure au motivat-o să se apuce de treabă.

Chiar dacă avea o voce extraordinară, Oana Radu auzea peste tot că asta nu este suficient pentru a fi artist. Toată lumea îi spunea că vocea contează foarte mult, așa că a luat în considerare asta. Oana și-a propus să se transforme radical și, după ani de muncă, rezultatele nu au întârziat să apară.

Oana Radu, ironizată de către fani. „Ne cântă altă dată”. VIDEO
Instagram

Oana Radu a urmat propria dietă

În prezent, Oana are talie de viespe pe care și-a etalat-o cu mândrie în show-ul „Bravo, ai stil! Celebrities”. Artista primește complimente din toate părțile, dar se pare că nu este mulțumită de ceea ce vede. Blondina are de gând să mai topească niște kilograme și nu se lasă până nu își va atinge scopul.

Până atunci, Oana Radu este nevoită să urce pe scenă și să cânte în fața fanilor. Cei care o urmăresc de mult timp, sigur au observat că artista nu a renunțat deloc la ciorapi modelatori. Chiar și așa, publicul din fața scenei a sesizat imediat cât de mult a slăbit artista și cât de bine arată.

Totuși, se pare că aceasta trebuie să mai lucreze la un singur capitol și anume, vocea. Artista a pare că nu a mulțumit publicul cu cele mai recente prestații. Asta i-a făcut pe mulți să posteze filmulețe în online în care susțin că Oana Radu n-are voce.

 

@travelx.ro Răspunde lui @morphine7676 ♬ sunet original – travelx

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden