În anul 2019, iubitul Oanei Radu și-a pierdut viața într-un mod tragic. Bărbatul a decedat, după ce fusese incendiat în Craiova în scara unui bloc. Arsurile pe suprafața sa corporală erau într-o proporție de 75%, iar șansele de supraviețuire erau minime. După perioada în care a stat în comă, din nefericire, Alin s-a stins din viață. La scurt timp după înmormântare, Oana Radu a trecut printr-un coșmar.
Oamenii au acuzat-o în repetate rânduri că nu manifestă nici măcar un dram de suferință după pierderea suferită. În ciuda tuturor acestor acuze, Oana Radu mărturisește că acest capitol și-a pus amprenta asupra ei și nu va uita niciodată ceea ce s-a întâmplat. În același timp, Oana mărturisește că nu face parte din acea tipologie de persoană care să-și arate suferința public și să facă un subiect din acest lucru.
„Lumea se aștepta să mă sinucid..”
„Moartea lui Alin pentru mine este un capitol pe care nu am să-l uit niciodată. Nimeni n-o să știe niciodată de câte ori am fost la el la mormânt, singură, pentru că nu o să mă pozez și nu o să postez pe Facebook, cum probabil se așteaptă lumea să fac.
Nu sunt genul de persoană care să jelească în public sau să jelesc la înmormântări, pentru că nu asta înseamnă durerea. Sunt sigură că Alin este împăcat cu tot ceea ce eu fac, pentru că el știe foarte bine ce a fost între noi. Lumea se aștepta să mă sinucid în groapă. Îți jur. La asta se așteptau.” a declarat Oana Radu în emisiunea „În oglindă”
Comentariile pe care le-a primit artista au fost de-a dreptul halucinante. Foarte mulți dintre oameni chiar îi doreau moartea acesteia.
„Am primit comentarii: Speri să mori/ Sper să iei și tu foc/ Sper c-o să-ți moară și tie copilul. Oamenii m-au făcut praf. Încă n-am murit, n-am crăpat.” a spus Oana Radu