Oana Lis a tras linie și a concluzionat.

Este cât se poate de mândră de tot ce a reușit să construiască și să obțină în viața ei, mai ales având în vedere că începutul a fost destul de greu. Soția lui Viorel Lis provine dintr-un mediu abuziv, distructiv, însă a reușit să depășească toate greutățile și să realizeze ceva în viață.

Recent, Oana Lis le-a mărturisit internauților că vorbele rele și criticile, pe care le primește adesea, nu o mai ating. Blondina a făcut o retrospectivă a vieții sale de până acum și este cât se poate de mândră de ea. Mai exact, este fericită că și-a depășit condiția și a reușit să realizeze ceva în viață. A ieșit din mediul toxic în care trăia și a pornit pe un drum nou.

Puțin sunt cei care știu că soția lui Viorel Lis provine dintr-o familie disfuncțională. Aceasta a trăit cu un tată violent și o mamă dezinteresată. Singurele care i-au acordat puțină atenție au fost mătușa și bunica ei. Însă, Oana Lis a reușit să depășească momentele grele, să vindece traumele și să își construiască o viață bună.

„Cea mai mare realizare a vieții mele consider că este faptul că am reușit să-mi depășesc condiția. Având în vedere că eram un copil orfan, mai aveam un frate mai mic, sărac. Într-adevăr am avut sprijinul bunicii și mătușii mele. Dar la modul nu de a oferi educație, ci de a mă crește. Am avut mâncare și unde să stau. Dar emoțional nu am avut foarte mult suport.

Bineînțeles, nu mă pot compara cu cineva care a avut o altă resursă. Care a avut părinți care l-au susținut. Care i-au plătit școli, meditații, l-au dus la cursuri și tot așa. Așa că eu sunt mândră de mine. Într-adevăr, faptul ăsta, că pornești de jos, cel puțin mie mi-a dat un instinct de supraviețuire foarte mare. Am apucat cu mâinile tare de tot absolut orice mi-a oferit viața. Am urcat în orice tren posibil ca să merg mai departe.”, a spus Oana Lis.

(CITEȘTE ȘI: Viorel Lis visează să se întoarcă la petrecerile mondene! Fostului edil îi lipsesc vremurile bune și distracția)

Oana Lis, mândră de realizările sale! A plecat de jos, dar a reușit să își construiască viața la care mereu a visat
Social media

„Viorel e familia mea”

După ce a rupt legăturile cu persoanele toxice din familia sa, Oana Lis l-a întâlnit pe soțul ei. Acesta i-a oferit sprijin moral și sentimental și i-a arătat o altfel de viață. Așa că datorită lui blondina a prins aripi, iar acum îi este extrem de recunoscătoare.

De ceva timp, Viorel Lis se confruntă cu numeroase probleme de sănătate, iar îngrijirea acestuia necesită multe resurse. Cu toate acestea, Oana nici nu se gândește să îl trimită la azil și are grijă de el. Îi este recunoscătoare pentru tot și nu are de gând să renunțe la el, acum când lucrurile s-au complicat.

„Mi-au zis și oamenii din spital, «Oana ești extraordinară că stai cu el». Viorel e familia mea și voi lupta până în ultima clipă! Sper să reușesc totuși până la capăt, să mă țină puterile! Știu că unii își duc părinții, soții, la azil. Tot mai mulți ajung acolo. Eu nu condamn, nu judec pe nimeni!

E foarte greu să le fac eu pe toate! Mă lupt cu Viorel că el mai și cade, e trist, ce să facem! Nu mă lasă inima cu azilul, dar vom vedea, depinde cum înaintează boala la Viorel!”, declara Oana Lis.