Prețurile la alimente au crescut foarte mult în ultima perioadă, asta în condițiile în care salariile nu cresc.

  Iar orice creștere de prețuri afectează psihic orice român. Asta a pățit și o femeie din Câmpulung Muscel atunci când s-a dus la un magazin din localitate dorind să își cumpere păstârnac.

1. Cât a avut de plătit o femeie pe 352 de grame de păstârnac

Când a primit bonul, femeia era să cadă din picioare. Pe 352 de grame de păstârnac, aceasta a avut de plătit 352 de lei. Mai clar, pe aparat, prețul unui kilogram de păstârnac era de 999,99 lei. Imaginea a fost postată pe Facebook și a stârnit un val uriaș de reacții și glume amare.

„Mi s-a golit cardul, cât am citit preţul”, a spus femeia.

Momentan nu se știe dacă a fost o eroare a aparatului sau chiar acesta era prețul legumei, dar mai mult ca sigur este vorba despre o problemă ce va fi rezolvată.

În ultima perioadă, prețurile la alimente și legume au crescut tot mai mult. Specialiștii nu aduc deloc vești bune. Aceștia spun că prețurile vor crește în continuare, iar oamenii nu vor mai avea putere să cumpere lucruri.

2. Prețurile vor crește în continuare

„(…) o lovitură puternică, , începând din aprilie, a facturilor, că România nu va mai beneficia de măsurile care au blocat o anumită perioadă creșterea facturilor și, lucrul poate cel mai grav, nu reușim să aducem la termen în România banii din PNRR”, a declarat economistul Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Specialistul a insistat că Guvernul trebuie să ia decizii rapid, altfel mulți români pur și simplu nu vor mai avea bani să-și achite facturile:

„Trebuie să găsim o soluție, or acum mie-mi e foarte greu să spun ce ar trebui făcut pentru că putem să intrăm într-o situație cu două elemente importante. Va exista o autocenzură de consum: multe familii își vor cenzura consumul. (…) Altă posibilitate e că unii nu plătesc factura pur și simplu. Atunci sistemul va cădea că nu-și recuperează cheltuielile”.