Situație incredibilă pentru o româncă stabilită în Marea Britanie. A încercat să-și găsească de muncă, dar nimeni nu o băga în seamă. Abia după ce și-a schimbat numele, a primit joburile pe care și le dorea.
Femeia este stabilită de mai bine de 8 ani în Marea Britanie. Și-a încheiat aici studiile universitare, iar apoi a decis să rămână acolo și să nu se mai întoarcă în țara. Doar că noua ei viață s-a dovedit mai grea decât a crezut.
La scurt timp după ce a terminat facultatea, românca a încercat să-și găsească de muncă. A aplicat și a tot aplicat, dar nu a primit niciodată răspunsul așteptat. În schimb, alte persoane, care nu aveau pregătirea ei, primeau joburile dorite. Diferența dintre ei și ea: naționalitatea. Cei care-și găseau un loc de muncă erau britanici, în timp ce ea era respinsă pentru că era româncă.
Ba mai mult de atât, singurele locuri de muncă pe care le primea erau cu mult sub pregătirea ei academică. Deși a aplicat la sute de companii, doar cele care aveau posturi de lucrător în depozite sau supermarket-uri libere i-au răspuns.
Așa că a găsit o soluție inedită: și-a schimbat numele, cu unul specific țării în care a ales să trăiască.
Ce s-a întâmplat după ce românca și-a schimbat numele
Odată noul nume ales, s-a apucat să aplice la anunțuri de angajare. Și-a făcut încă un CV, iar rezultatul a uimit-o: a realizat că nu pregătirea ei era problema, ci naționalitatea sa.
Imediat cum angajatorii au văzut numele străin, i-au oferit și răspunsuri pe măsură.
Am primit 11 răspunsuri pentru numele Sarah și niciun răspuns pentru numele Georgiana, deși trimisesem același CV. Este extrem de grav. Acest lucru m-a făcut să realizez că problema era reprezentată de numele meu și nu de aplicația mea și de calificările mele”, a povestit românca pentru un interviu acordat publicației DailyMail.