Caz șocant într-una dintre cele mai alese destinații de turiștii din România când vine vorba de străinătate. O româncă a fost atacată și ucisă de rechini în timp ce înota în mare. Fenomenul tragic nu este singular. În aceeași zi, la doar câteva sute de metri a sfârșit în același mod și o austriacă în vârstă de 68 de ani.
Unde au avut loc atacurile
Potrivit informațiilor publice legate de acest caz șocant, ambele victime erau cazate în cadrul aceluiași resort de lux din Egipt. Mai exact, complexul hotelier este unul localizat chiar pe plajă în Hurghada și are 5 stele. Cele două turiste au înotat în Marea Roșie, la sud de oraș, acolo unde au avut loc și atacurile.
La o distanță de doar 600 de metri și un interval de câteva ore, înfricoșătoarele animale au răpit două vieți. Românca de 44 de ani se afla în vacanță pe litoralul egiptean. Decesul ei și al turistei austriece a fost confirmat de Ministerul de Externe din România și Austria.
Dacă turista româncă era doar în vacanță în Egipt, cea austriacă locuia acolo de mai bine de 5 ani alături de soțul ei.Aceasta din urmă a fost scoasă din mare rănită grav în urma atacului, și transportată la spital. Din nefericire, organismul turistei nu a putut face față,iar aceasta a decedat sub ochii medicilor.
Plajele închise în zona atacurilor
După cele două incidente teribile, plajele din zonă au fost închise de autorități. Momentan, a fost deschisă o anchetă amplă care să scoată la iveală detalii legate de evenimentele nedorite.
Autoritățile care analizează cazurile au anunțat că vor să vadă dacă există și posibile cauze științifice ale atacurilor rechinilor din Marea Roșie.Ambasada României în Cairo a intrat deja pe fir pentru a oferi sprijin în cazul turistei de 44 de ani.Hotelul de 5 stele unde erau cazate turistele nu a fost închis.