Familia Antena 1 se va mări în curând. O vedeta a trustului a anunțat că este însărcinată. Aceasta este încântată de tot ce i se întâmplă și abia așteaptă să își strângă bebelușul în brațe. Marele anunț a fost făcut alături de pozele de la prima ecografie. Despre cine este vorba?
A fost finalistă la „Chefi la cuțite”, însă din păcate norocul nu a fost de partea ei. Cu toate acestea talentul culinar a adus-o mai târziu tot la Antena 1, unde are acum propria emisiune, „Hello Chef”. Iar acum lucrurile sunt pe cale să se schimbe pentru ea. Roxana Blenche, căci despre ea este vorba, le-a dat fanilor săi din mediul online vestea cea mare. Tânăra este însărcinată și urmează să aducă pe lume un copil.
Roxana Blenche a făcut marele anunț și le-a arătat internauților și prima ecografie. Vedeta Antena 1 este în al nouălea cer și mari emoții o încearcă. De ceva timp aceasta își dorea să devină mămică, iar acum visul i s-a îndeplinit.
„Într-o zi de primăvară o să cunoașteți noul membru al familiei Bucur-Blenche. Mami zice că sunt un Blenchișor, iar tati zice că sunt un Bucuraș. Vă las pe voi să decideți. Vă pupă Bucurașul Blenchișor!”,a spus Roxana Bleche.
View this post on Instagram
Cine este partenerul Roxanei Bleche
De mai bine de trei ani, Roxana Blenche se iubește cu Cătălin Gabriel Bucur. Cei doi se cunosc de mult timp, însă abia recent și-au dat seama de sentimentele pe care le împărtășesc. În urmă cu trei ani, cei doi s-au reîntâlnit și au transformat o relație de amiciție în una de iubire. Bărbatul lucrează în domeniul juridic și este foarte încântat că va deveni tată.
„Suntem împreună de 3 ani și jumătate. El lucrează în domeniul juridic, este mult mai bine așa. Fiecare cu meseria lui, suntem foarte fericiți. Noi amândoi suntem din Baia Mare. Ne știam de mai mult timp și ne-am reîntâlnit în București. Este mai mare cu un an decât mine.
Avem planuri de viitor. Ne gândim la căsătorie. Asta este viața omului, decurge, ne naștem, suntem copii, devenim adolescenți, devenim adulți, după care te căsătorești, îți dorești copii, îmbătrânim și părăsim lumea. Ăsta este ciclul vieții, pe care orice om și-l dorește.”, declara Roxana Blenche, în urmă cu ceva timp.