Reclamă

O urmărire ca-n filme putea să se termine tragic pentru doi polițiști din Iași. Agenții au plonjat cu mașina în râu, după ce au pornit după un șofer care a încercat să fugă de ei. Au reușit să înoate până la mal, iar de acolo au fost transportați de urgență la spital.

Iadul alb s-a dezlănțuit pe șoselele din România. Viscolul și ninsoarea au paralizat traficul din mai multe localități, în timp ce în alte județe s-a circulat în condiții extrem de grele. Iar vremea rea a dus și la producerea a zeci de accidente, unele dintre ele putând să se sfârșească tragic.

A fost și cazul unui echipaj de poliție din Iași. Agenții au vrut să oprească pentru un control o mașină, dar șoferul a luat-o imediat la fugă. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune.

Doar că din cauza zăpezii, mașina bărbatului fugar a derapat și a ajuns direct în râul Bahlui. Nici agenții nu au avut timp să frâneze sau să reacționeze, așa că vehiculul a plonjat și el în apele râului.

Șoferul fugar nu avea carnet și a fugit de la locul producerii accidentului

Șoferul care era urmărit a reușit să iasă imediat din mașină și să ajungă la mal. A luat-o la fugă pe propriile picioare și s-a făcut nevăzut. Câteva ore mai târziu, a fost găsit la reședința sa, de unde a fost ridicat de autorități și dus la secție. El este acuzat de fugă de la locul accidentului și nerespectarea indicațiilor oamenilor legii.

Este vorba de un tânăr de 22 de ani care conducea, deși s-a descoperit că nu avea carnet. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice. Pentru isprava sa, s-a ales cu dosar penal și va suporta consecințele legale în acest caz. Iar pe lista acuzațiilor ce îi sunt aduse s-au adăugat și dvătămare corporală din culpă şi conducerea unui auto fără permis de conducere.

Cât despre cei doi polițiști, și aceștia au reușit să iasă din vehicul. Doar că în urma impactului, au suferit răni grave și au avut nevoie de îngrijiri medicale. După ce au ajuns la mal, și-au alertat colegii de la rutieră și au chemat de urgență un echipaj de medici.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro