Plânge şi suspină cât e ziua de lungă! O mămică susţine că nu mai ştie nimic despre bebeluşul ei, de când acesta i-ar fi fost smuls de la piept. Tânăra de 18 ani se gândeşte la ce este mai rău şi nu vrea decât să îşi ştie copilul, în siguranţă, alături de ea. Mai mult decât atât, ea crede că cel mic ar putea fi vândut, de cei care i l-au luat.

Lacrimile îi curg şiroaie pe obraji şi simte că a ajuns la capătul puterilor. Mama Mihaela nu îşi mai găseşte liniştea, de aproape două luni. Mai exact, din momentul în care, acuză ea, bebeluşul său de doar câteva zile i-ar fi fost smuls de la piept!

„Îmi este foarte, foarte greu. Nu pot să mai stau… Trăiesc fără el. Pot să îmi dau şi viaţa pentru el. Nimeni nu vrea să-mi zică unde îmi este copilul.”, a povestit Mihaela Toma, la Acces Direct.

Lacrimile îi curg şiroaie pe obraji şi simte că a ajuns la capătul puterilor. Mama Mihaela nu îşi mai găseşte liniştea, de aproape două luni. Mai exact, din momentul în care, acuză ea, bebeluşul său de doar câteva zile i-ar fi fost smuls de la piept!

„Îmi este foarte, foarte greu. Nu pot să mai stau… Trăiesc fără el. Pot să îmi dau şi viaţa pentru el. M-a dat afară. Mi-a spus să fac bagajele! A chemat şi poliţia, şi salvarea. Şase maşini de poliţie. Eu alăptam băiatul. Şi mi l-a luat de la piept. Doamna aia ) a spus poliţia să îmi ia copilul. Şi eu am spus că nu îl dau şi nu îl dau, şi nu îl dau. Şi m-a ţinut de mâini şi mi l-a luat.”, mai spune tânăra de 18 ani.

La scurt timp după ce a născut, Mihaela a ajuns cu bebeluşul ei într-un centru maternal, deoarece nu ar fi fost primită acasă de familie. Însă, tânăra de 18 ani nu a reuşit să petreacă prea mult timp cu băieţelul pe care l-a adus pe lume. La doar patru zile de la sosirea în centru, Mihaela ar fi fost gonită. Acuză tânăra.

„Eu nici măcar nu pot să dorm noaptea. Sunt foarte îngrijorată. Vreau să ştiu dacă este copilul meu bine, sănătos, dacă este în viaţă. Şi nu este dat sau vândut prin alte ţări.”, a mai povestit tânăra.