Femeia a primit o pedeapsă dură din partea autorităților.
Nimic nu se compară cu sentimentul de mamă, ar spune multe femei care au trecut prin asta și care au copii. Ei bine, există și excepții de la regulă. Sunt și femei care ar face orice să scape de copiii lor, mai ales atunci când miza este mare. De exemplu, un iPhone.
Instanța din Australia s-a confruntat cu unul dintre cele mai ciudate cazuri de până acum. O mamă tânără din Queensland a vrut să își dea copilul nou-născut la schimb pentru un iPhone. Kerri-Ann Conley, căci despre ea este vorba, a vut un mariaj destul de agitat. În 2019, aceasta a reușit să intre în custodia celor doi copii ai săi.
Din păcate, la doar 10 zile după ce cazul a ajuns pe masa instanței, cei doi copii, Darcy-Helen și Chloe-Ann au fost găsite moarte. Conley, o dependentă de metamfetamină, și-a abandonat fetițele în mașină în căldura toridă din Queensland. Copiii au stat în caniculă, închiși în mașină pentru mai mult de 9 ore, de la 4 dimineața până la 13 după masă.

Nu a fost pentru prima dată când femeia și-a uitat copiii în mașină. Și, totuși, autoritățile s-au întrebat cum de a obținut custodia. Se pare că aceasta a dat greș la câteva teste anti-drog, iar de departe, cel mai controversat gest al său a fost în 2017. Atunci, aceasta a vrut să dea unul dintre copii la schimb pentru un iPhone 7.
Acum, Conley este condamnată la 30 de ani de închisoare.