Reclamă

Gianina Corondan este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi. Mereu veselă şi plină de viaţă, Gianina Corondan le-a intrat imediat la inimă fanilor.

Vedeta a fost una dintre cele mai de succes în anii 2000. Chiar dacă odată cu trecerea anilor, Gianina Corondan nu a mai fost atât de activă în lumina reflectoarelor, vedeta nu s-a lăsat şi a ştiut mereu să se reinveneteze.

Veselă, deschisă, plină de viaţă, sociabilă şi mereu pusă pe şotii, Gianina Corondan este un personaj colorat şi apreciat în continuare în showbizul românesc, iar fanii vor să ştie mereu ce se mai întâmplă cu ea.

Ei bine, vă spunem noi. În vârstă de 48 de ani, pe care îi va împlini chiar mâine, pe 30 ianuarie, Gianina Corondan a decis să se relanseze în muzică. Vedeta este decisă să vină cu noutăţi pentru publicul ei şi este dispusă să cânte chiar şi în sufrageriile oamenilor, dacă publicul va solicita asta.

”Cânt cu Late Summer, avem şi repertoriu, putem cânta oricând. Ideea noastră e de a cânta în sufrageria oamenilor. Fără ideea de public amorf, fără cineva care stă la pândă ca o fiară să te jupoaie dacă ai greşit. Îmi place ideea de a o folosi chiar ca pe un balsam pentru inimă şi dacă mai are cineva plăcerea să se alăture nouă cu atât mai bine, dacă nu, nu există nicio presiune”, a spus Gianina Corondan, potrivit Life.ro.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro