Reclamă

Cândva era primită cu aplauze de public în timp ce își realiza exercițiile fără cusur, ca o adevărată sportivă de performanță. Decizia de a lua calea lui Dumnezeu a schimbat pentru totdeauna modul de viață, gândire și percepție a Maicii Ecaterina. Fostă gimnastă, economist de profesie, Maica Ecaterina nu vede acum viața fără a împlini cuvântul lui Dumnezeu. O modalitate prin care a găsit de cuviință să îl urmeze este aceea de a deveni o adevărată mamă pentru 150 de copii a căror soartă nu a fost una fericită.

Maica Ecaterina, de la gimnastică la viața întru Hristos

Maica Ecaterina a trecut de la sport la o misiune pe care nu oricine o poate alege. Și-a lăsat deoparte propriile nevoie și aspirațiile de a ajunge pe marile podiumuri în continuare și a optat pentru a fi sprijinul a 150 de copii.  Toti provin din medii cu probleme, fie au fost abandonați sau abuzați. Mânăstirea unde Maica Ecaterina îi îngrijește pe toți, le-a devenit colacul de salvare, casa pe care nu au avut șansa să o aibă.

Din dragoste pentru semenii ei, Maica Ecaterina a avut grijă ca cei mici să își descopere vocația. Aceștia au opțiunile de a face muzică, matematică, teatru, sport sau karate.

Copiii simt o legătură aparte cu cea care le-a devenit călăuză în drumul încercat al vieții.

Pentru unul sunt mamă, pentru unul sunt soră, pentru unul sunt prietenă, mă transform în ce vor ei să fiu, ca să pot să le fiu de folos. Sunt un pion prin care Dumnezeu vrea să facă ceva pe pământ.„, sunt cuvintele prin care maica de descrie.

Așezământul Sfântul Leontie din Rădăuți este locul în care „acasă” a devenit un primitor lăcaș al lui Dumnezeu, plin de glasuri de copii,  ce ar fi ajuns prinși în vâltoarea vremurilor dacă nu era Maica Ecaterina.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro