Anica Gogeanu, o femeie în vârstă de 58 de ani din comuna Barcea, Galați, le dă o lecție de voință tuturor tinerilor din ziua de astăzi. Femeia merge zilnic la școală, fiind în prezent în clasa a III-a.
„Tanti Anica”, cum i se spune la școală, beneficiază de programul plătit de Uniunea Europeană, „A doua șansă”, iar ea chiar își dă interesul, făcându-și temele și având ambiția de a termina premiantă clasa a III-a.
Femeia a început școala în luna octombrie 2018 reluând clasa a II-a, în martie 2019 trecând în clasa a III-a pe care o va termina în februarie.
„Fac patru clase aici, la Podoleni, şi apoi la Barcea, alte patru clase, să facă patru şi cu patru, opt clase”, spune Anica Gogeanu.
Se pare că femeia a ajuns repede la inimile celor de la școală.
„Tanti Anica, cum îi spun eu, mă umple de energie. Dacă greşeşte o înmulţire (…) se emoţionează: Doamna, nu este bine aici! Parcă vezi o tristeţe pe faţa ei”, a spus învățătoarea Carmen Cucoaneș.
Deși are teme de făcut iar acasă nu are curent electric pentru a scrie mai târziu, Tanti Anica rămâne în școala după terminarea orelor de curs pentru a face curățenie, spunând că nu vrea să piardă cei 140 lei lunar care îi ia ca asistat social. Aceasta spune că toată viața a primit ajutor social, dar mergea și prin sat cu ziua pentru a face un bănuț în plus.
„Mă mai duc la care sunt bolnavi să duc o găleată cu apă, fără bani, faci o pomană doar”, a spus femeia.
Aceasta a mărturisit că nu a făcut școală când a trebuit pentru că a rămas repetentă.
„Nu-mi plăcea la școală. Mi-era și greu, mi-a fost greu la cap, nu înțelegeam. Mă duceam cu mama la grădină, la CAP, la vinete, roșii, ardei”, mărturisește Tanti Anica.