Reclamă

O fată de 13 ani din Galați a trecut printr-un adevărat calvar de la Crăciun și până acum, primind sute de mesaje de amenințare de la un necunoscut. Deși fata și părinții acesteia au anunțat autoritățile, mesajele au continuat până ce polițiștii au reușit să identifice autorii.

Tinerii care au făcut acest lucru au folosit o aplicație germană care păstrează expeditorul secret.

Ancheta a durat câteva săptămâni, vinovații fiind descoperiți, iar în prezent sunt anchetați pentru amenințare. Făptașii sunt doi minori, de 13 și 15 ani, unul dintre ei coleg cu victima, iar celălalt elev la același liceu.

Mesajele au fost foarte diverse, în unele dintre ele minorii menționând faptul că știu despre anunțarea autorităților.

„Dacă vine poliția, jur că te omor, jur pe copiii mei că te omor”, suna mesajul respectiv.

Mesajele au avut diverse forme.

„Știu că ești singură în casă, jur că vin după tine”, scrie într-un mesaj.

„Vreau o noapte cu tine pentru că-mi place de tine și știu că a venit Poliția la tine, dar nu o să recunosc niciodată că eu am fost. Știu că nu vii în seara asta și dacă vii cu altcineva, așa că nu ne mai vedem, dar tot o să te omor. Mesajul ăsta a fost cel mai sincer mesaj care l-am scris vreodată”, este unul din ultimele mesaje primite de fată.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro